O sinteză a comentariului semnat de istoricul britanic prof. Timothy Garton Ash în ediția de duminică a cotidianului „The Guardian” făcută de Radio Europa Liberă:
„Rusia a pierdut un imperiu și nu și-a găsit încă un rol de jucat” – afirmă profesorul britanic Timothy Garton Ash în deschiderea unui articol publicat de cotidianul The Guardian în ediția sa de duminică 19 aprilie. Dacă „numai rușii pot hotărî care va fi rolul, și aceasta va lua timp”, comentatorului britanic i se pare cert că vremea nu va veni la sărbătorirea de anul acesta a celei de 70-a aniversări de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, dar, poate, la 9 mai 2025 sau chiar 2045. „Nu ar trebui însă să abandonăm niciodată speranța în cealaltă Rusie și trebuie să rămînem încrezători în rușii care lucrează pentru ea.”
Cum explică profesorul de la Oxford, fraza „«un imperiu pierdut și un rol încă negăsit» a fost aplicată pentru prima dată Marii Britanii de un fost secretar de stat american.” Istoria Marii Britanii și a celor patru națiuni de pe cele patru insule, inima fostului Imperiu, diferă însă de cea a Rusiei, care – spune Ash – „prin contrast a fost un imperiu terestru, mărit prin alipiri succesive de-a lungul secolelor.” Citînd cartea istoricului Geoffrey Hosking (Russia: People and Empire), Garton Ash preia ideea că „problema istorică a Rusiei este aceea că nu a fost niciodată în stare să distingă în mod clar între națiune și imperiu și că, în fapt, «clădirea imperiului a împiedicat formarea unei națiuni».”
„Mai mult, în timp ce Imperiul britanic s-a dizolvat încet de-a lungul a peste 20 de ani, Imperiul ruso-sovietic s-a destrămat în ceva mai puțin de doi ani, între 1989 și 1991 – unul din actele cel mai spectaculoase de dispariție din istorie. Ar fi fost extraordinar ca răspunsul multora din Rusia la un asemenea eveniment să nu fie unul confuz și de mînie. Iar sub actuala conducere, această reacție a luat o formă primejdioasă și trebuie să ne confruntăm cu această primejdie fermă chiar în momentul de față. Dar, dincolo de aceasta, întrebarea care se pune este cum trebuie să gîndim și să vorbim despre Rusia.”
Răspunsul profesorului britanic în articolul din cotidianul The Guardianeste clar: „Prin confundarea lui Putin cu Rusia se face eroarea clasică «de a înțelege totul și de a scuza totul». Oamenii de afaceri germani par să fie afectați în mod particular de această confuzie.”
Timothy Garton Ash îl evocă în acest context pe scriitorul rus Vladimir Voinovich care, spune el, „a articulat un adevăr complicat. Există o altă Rusie. Ea este reprezentată de Boris Nemțov, omul politic ucis al opoziției și de cei care vin și depun flori pe podul pe care a fost asasinat, pe care îl numesc deja Podul Nemțov. […] Uciderea a galvanizat tentativele de unire a opoziției fragmentate, inclusiv înt-o nouă alianță electorală între partidele fondate de Nemțov și Navalnîi.”
Garton Ash atașează „celeilalte Rusii” și alte categorii: „activiștii care au plănuit duminică un „marș pentru pace și libertate”; grupul de teatru Teatr Doc; Lena Nemirovskaya, șefa inspirată a angajatei Școlii de Studii Politice de la Moscova; Pavel Durov, fondatorul rețelei de socializare Vkontakte, care acum trăiește în străinătate; Mihail Hodorkovski, oligarhul transformat în deținut politic transformat într-un militant în exil pentru o Rusie mai bună; și mulți alții, din cele mai diverse feluri și căi.”
„Cînd Thomas Mann a ajuns în exilul american venind din Germania nazistă, el a declarat : „Germania este acolo unde sînt eu”. Toți acești ruși – continuă Timothy Garton Ash în comentariul său din The Guardian – au dreptul să spună „Unde sînt eu, acolo este Rusia”. Dar cînd Hodorkovski spune publicului din Londra că „Putin nu este Rusia; noi sîntem”, el face o declarație retorică de principiu, nu o descriere acurată a realității. Fiindcă adevărul este că Putin, în măsura în care o putem judeca, se bucură de un mare sprijin popular, iar în acest sens Putin reprezintă, de asemenea, Rusia.”
„A elabora ceea ce Rusia ar trebui să fie – scrie istoricul britanic – „… implică a dezvolta un nou fel de relație cu vecinii care vorbesc limba ta și împărtășesc mult din cultura și istoria ta. În ultimii ani, Putin a modificat eronat termenul de „lume rusă” (russkiy mir) și a făcut din el o lozincă politică, implicînd aproape că „dacă vorbești rusește, aparții de Rusia”. Dar nu așa trebuie să stea lucrurile și mulți dintre vecini nici nu vor așa ceva.”
Garton Ash spune că în urmă cu trei săptămîni a fost la Minsk, cu un grup de studii, și că „ministrul de externe belarus i-a spus că viziunea lui pe termen lung este ca Belarus-ul să devine ceva în genul Elveției. Mai este poate pînă atunci… dar ce vrea să spună este clar. Elveția poate avea o mulțime de vorbitori de limbă germană, dar nu are nevoie să fie parte a Germaniei.”
Și, conchide profesorul britanic articolul din The Guardian, „Același lucru este de domeniul evidenței atunci cînd vine vorba de cei din lumile ce vorbesc spaniola, franceza, portugheza și engleza. Există relații culturale, economice și politice foarte strînse, dar nu avem nevoie să trăim în același stat sau imperiu. Am mai mulți veri canadieni, decît britanici. Relația dintre Marea Britanie și Canada este cel puțin la fel de specială ca aceea dintre Rusia și Ucraina. […] Țările noastre funcționează mult mai bine fiind alături, dar separate.”
„Același lucru va fi adevărat și pentru Rusia și verii ei. Dacă lumile vorbitoare de spaniolă, franceză, portugheză, engleză au putut face trecerea de la un trecut imperial complex la afinitățile elective de astăzi, tot așa va putea și lumea rusofonă. Iar într-o bună zi o va face.”
