SCANDALUL SEGRERĂRII ETNICE / Episcopul reformat de Oradea dă voie românilor să aibă 2 clase în afară de cele 9 în maghiară

Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului a acceptat ca pe lângă cele nouă clase cu predare în limba maghiară să găzduiască şi două clase cu predare în limba română în clădirea pe care a oferit-o în folosinţă gratuită Şcolii Generale „Nicolae Bălcescu” din Oradea, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Informaţia cu privire la decizia luată luni a fost comunicată agenţiei ungare de presă MTI de către István Csűry, episcopul Eparhiei Reformate. Contractului de comodat încheiat cu primăria i-a fost anexat un act adiţional prin care se suspendă prevederea iniţială potrivit căreia în clădire vor fi primite doar clase cu predare în limba maghiară, a relatat episcopul.

“Pe lângă cele nouă săli de clasă, mai avem două încăperi în care putem amenaja săli de clasă. Dacă este nevoie, dacă sunt probleme, suntem bucuroşi să găzduim şi două clase cu predare în limba română”, a specificat István Csűry.

Episcopul a relatat, de asemenea, că după ce a fost solicitat punctul său de vedere, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, cu vot majoritar, că nu a avut loc nicio discriminare. Cu toate acestea, opiniile privind relocarea secţiei maghiare au fost împărţite şi în cadrul acestei organizaţii: patru membri ai consiliului au respins acuzaţiile de discriminare, însă trei le-au confirmat. Episcopul a adăugat că s-a dorit luarea unei decizii care să fie una acceptabilă pentru toată lumea. István Csűry a specificat, de asemenea, că primarul s-a angajat să obţină avizele ministeriale încă lipsă pentru ca predarea să poată începe şi în clădirea bisericii reformate.

István Csűry a declarat, pentru MTI, că eparhia a cumpărat şi renovat clădirea cu sprijinul statului ungar, iar apoi s-a oferit să o pună gratuit la dispoziţia Şcolii Generale “Nicolae Bălcescu”.

Florin Birta, primarul municipiului Oradea, a declarat pentru portalul Ebihoreanul.ro: contractul de comodat încheiat cu biserica a fost modificat pentru anul şcolar 2022-2023, astfel încât devine deja posibilă şi mutarea claselor cu predare în limba română în clădirea bisericii reformate. Primarul a anunţat că în clădire urmează să se mute cel puţin o clasă de la secţia română. Florin Birta a declarat că se va deplasa personal la Bucureşti pentru a urgenta eliberarea avizelor ministeriale necesare. Potrivit edilului, este posibil ca deja începând de săptămâna viitoare, elevii şcolii generale Bălcescu să nu mai fie nevoiţi să meargă la şcoală în două schimburi.

În zilele de dinaintea începerii anului şcolar, la Oradea au apărut tensiuni cu privire la faptul că – din cauza unor suspiciuni de segregare – Ministerul Educaţiei nu şi-a dat acordul pentru ca clasele cu predare în limba maghiară de la Şcoala Generală “Nicolae Bălcescu” să se mute, în mod gratuit, într-o clădire recent renovată a Episcopiei Reformate. De aceea, începând de luni, în lipsa unui număr suficient de săli de clasă, copiii au început să meargă la şcoală în două schimburi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare