Miting imens la Praga din cauza scumpirilor și împotriva NATO și UE

Aproximativ 70.000 de persoane au protestat sâmbătă la Praga împotriva guvernului ceh, cerând coaliţiei aflate la putere să ia măsuri pentru a controla preţurile tot mai mari la energie şi exprimându-şi opoziţia faţă de Uniunea Europeană şi NATO, potrivit AFP și Agerpres.

Organizatorii demonstraţiei, membri ai unor forţe politice radicale – atât de extremă-dreapta, cât şi Partidul Comunist -, au spus că Republica Cehă, ţară care deţine în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE, ar trebui să fie neutră din punct de vedere militar şi să-şi asigure contracte directe cu furnizori de gaz, inclusiv cu Rusia.

Poliţia estimează la 70.000 numărul protestatarilor în cursul după-amiezii. Alte surse vorbesc de câteva sute de mii.

„Scopul demonstraţiei noastre este de a cere o schimbare, în special rezolvarea problemei preţurilor la energie, mai ales la electricitate şi gaz, care ne va distruge economia în această toamnă”, a spus unul dintre organizatorii evenimentului, Jiri Havel, citat de site-ul de ştiri iDNES.cz.

Protestul din Piaţa Václav, situată în centrul oraşului, are loc la o zi după ce guvernul a supravieţuit unei moţiuni de cenzură, în contextul în care opoziţia acuză lipsa unor măsuri împotriva creşterii inflaţiei şi a preţurilor la energie.

Moţiunea de cenzură a arătat cum criza energetică din Europa alimentează instabilitatea politică în contextul în care preţurile tot mai mari la energie amplifică inflaţia, situată deja la niveluri record în ultimele trei decenii.

Premierul Petr Fiala, care conduce o coaliţie de centru-dreapta formată din cinci partide, a declarat sâmbătă agenţiei de presă CTK că protestarilor nu le pasă de interesele ţării.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare