Perchezițiile la Trump: S-au confiscat documente clasificate „top secret” privindu-l pe „preşedintele Franţei”

Agenţii FBI au confiscat documente clasificate „top secret”, precum şi privindu-l pe „preşedintele Franţei”, în cadrul percheziţiei lor la domiciliul fostului preşedinte american Donald Trump, a relatat vineri Wall Street Journal, într-un moment în care justiţia se pregăteşte să facă public mandatul care a autorizat această percheziţie fără precedent în SUA, relatează AFP și Agerpres.

Agenţii poliţiei federale au confiscat circa „douăzeci” de cartoane, scrie vineri Wall Street Journal, care susţine că a avut acces la un inventar de trei pagini privind ceea ce a fost colectat luni, în cadrul acestei percheziţii. Este vorba despre documente clasificate „top secret” sau confidenţiale, fotografii şi o notă manuscrisă.

Ziarul dă asigurări că pe acest inventar figurează informaţii privindu-l pe „preşedintele Franţei”. Nicio altă precizare nu este făcută privind natura acestor informaţii, nici măcar dacă acestea sunt referitoare la actualul preşedinte francez Emmanuel Macron, notează France Presse.

Operaţiunea, care a provocat furia susţinătorilor lui Trump care au evocat o „persecuţie politică”, a fost efectuată luni la reşedinţa sa de la Mar-a-Lago, în Florida.

Aceasta pare să fi avut drept obiectiv recuperarea unor documente confidenţiale luate de fostul preşedinte la plecarea de la Casa Albă. Potrivit Washington Post, anumite documente căutate ar putea avea legături cu armele nucleare.

Donald Trump a denunţat o „intoxicare” vineri dimineaţă, pe reţeaua sa socială Truth Social.

Intenţia, foarte neobişnuită, a Ministerului Justiţiei, de a face public mandatul de percheziţie, anunţată joi de ministrul Merrick Garland, a fost primită favorabil de Donald Trump.

„Nu numai că nu m-aş opune publicării documentelor (…) dar aş merge mai departe încurajând publicarea”, a postat joi seară miliardarul republican, care s-a abţinut totuşi să facă publică copia mandatului pe care a primit-o.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare