ÎCCJ: Radu Mazăre, prejudiciu de peste 100 milioane de euro

Comiterea unor infracțiuni grave, valoarea sumelor pretinse și primite cu titlu de mită, care se ridică la suma de aproximativ de 9 milioane de euro, precum și activitatea infracțională derulată pe o perioadă mare de timp, începând cu anul 2006, sunt motivele invocate de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) pentru arestarea preventivă a primarului Radu Mazăre și a omului de afaceri Sorin Strutinsky, transmite Agerpres.

„Inculpații au disimulat primirea sumelor de bani cu titlu de mită prin încheierea unor contracte de publicitate fictive iar în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu presupus a fi comisă de inculpatul Mazăre Radu Ștefan se reține un prejudiciu, până în prezent, de aproximativ 26 milioane de euro iar cel estimat până la finalizarea contractului de salubrizare fiind de peste 100 milioane euro „, se arată în motivarea deciziei ÎCCJ din 2 aprilie.

Judecătorii de drepturi și libertăți au constatat că sunt îndeplinite cerințele din Codul procedură penală pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive față de cei doi, respectiv rezultă suspiciunea rezonabilă că au comis faptele care li se impută și, pe baza evaluării gravității acestora, a modului și a circumstanțelor de comitere, privarea de libertate fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Magistrații susțin că, pornind de la criteriile stabilite de jurisprudența europeană, se constată că natura și gravitatea faptelor presupus săvârșite de către cei doi rezultă din modalitatea în care acestea au fost comise — folosindu-se de calitatea sa de primar al municipiului Constanța în cazul lui Radu Mazăre și de poziția deținută în cadrul societății Soti Cable Neptun SRL prin intermediul căreia s-au primit sumele de bani cu titlu de mită, cea de administrator a firmei în cazul lui Strutinsky, angrenând în activitățile lor alte persoane, consecințele produse asupra ordinii de drept prin afectarea gravă a încrederii cetățenilor în reprezentanții aleși ai unităților teritoriale locale, insuflându-se astfel opiniei publice falsa impresie că un funcționar public este mai presus de lege.

„Astfel de fapte justifică pe deplin temerea că, odată puși în libertate, inculpații pot săvârși și alte fapte de același gen. (…)

Prin urmare, funcția pe care inculpatul Mazăre a deținut-o, în calitate de ales al comunității, dar și cea deținută de inculpatul Strutinscky în cadrul unei societăți care oferă informații cetățenilor și o informare corectă asupra activității desfășurate de instituțiile publice locale și naționale, rezonanța negativă creată în rândul comunității căreia i se poate induce ideea și convingerea că există posibilitatea eludării unei sancțiuni penale, în schimbul oferirii de avantaje patrimoniale celor direct implicați în realizarea actului decizional cu implicații asupra comunității, justifică pe deplin luarea măsurii arestării preventive a inculpaților.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare