Ciolacu: Ministerul Energiei trebuie să vină rapid cu soluţii

Marcel Ciolacu a afirmat că guvernatorul BNR Mugur Isărescu are dreptate când spune că cea mai mare parte a inflaţiei a venit din preţul la energie care a explodat. Liderul PSD a mai precizat că a fost o tâmpenie măsura luberalizării preţurilor în energie şi trebuie găsite rapid soluţii pentru a rezolva aspectele ce ţin de zona energiei, unele predictibile şi pe o perioadă mai lungă de timp. „Nu se mai poate continua o perioadă lungă pe această OUG şi în acest moment există două-trei variante pe care o să le discutăm în coaliţie. Nu putem aloca 3% din PIB speculă, fiindcă e o speculă, în energie. Momentan avem compensare”, a mai declarat Ciolacu.

„Hai să fim coerenţi. Am văzut şi ştirea guvernatorului BNR care a zis un lucru cât se poate de corect, cea mai mare parte a inflaţiei a venit din preţul la energie care a explodat. Pentru că nu s-au luat nişte decizii când trebuia şi atunci am venit cu acea compensare am diminuat şi inflaţia, impactul asupra IMM-uri. Acea liberarizare a preţurilor în energie a fost o tâmpenie. Trebuia făcută în paşi şi să gândeşti un astfel de fenomen. La energie electrică suntem descoperiţi cu aproape 15%, nu producem cu 15% faţă de cât consumăm. Suntem interconectaţi cu întreaga Europă, deci nu se pune problema că România rămâne fără energie. Aşa ceva e exclus. Nu se mai poate continua o perioadă lungă pe această OUG şi în acest moment există două-trei variante pe care o să le discutăm în coaliţie. Nu putem aloca 3% din PIB speculă, fiindcă e o speculă, în energie. Momentan avem compensare. S-a acţionat la timpul potrivit”, a declarat Marcel Ciolacu, marţi la Parlament.

El a mai spus că Ministerul Energiei trebuie să vină rapid cu soluţii pentru zona de energie, unele predictibile pe o perioadă mai lungă de timp, cel puţin până în 2025. Liderul PSD a adăugat că este exclus să nu fie făcută o reglementare pe zona casnică, în ceea ce priveşte energia.

„În acest moment, această compensare trebuia sa fie pe o perioadă limitată şi MInisterul Energiei să vină cu soluţii. Dar politica energiei într-o ţară o face ministrul Energiei. Nu putem da 3%, bugetul educaţiei dat. E o speculă. Nu putem aloca bugetul de la sănătate aici. S-a acţionat la momentul potrivit. Această compensare trebuia să vină pe o compensare limitată, dar ministrul Energiei trebuia să vină cu o soluţie. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut energia pe anul acesta. Dacă vorbim de o reglementare cel puţin pe zona casnică. Trebuie o reglementare, mai ales că putem acoperi din producţie proprie. Am vândut energia cu 200-300 de lei, iar acum se vinde cu 4.000 de lei. Pe zona casnică e exclus să nu se vină cu o reglementare clară. (…) Pe producători i-am supraimpozitat cu 80-85%, iar pentru cei care vând de nu există o reglementare. În această zonă trebuie intervenit. În acest moment trebuie venit cu o soluţie foarte rapidă, până se face rectificare şi avem trei soluţii, vrem să le detaliem în şedinţa de coaliţie. Credem că va fi una şi săptămâna aceasta. Din punctul meu de vedere, urgent este să găsim soluţiile pe zona de energie, predictibile pe o perioadă mai lungă de timp, cel puţin până în 2025. Putem să venim cu o reglementare pe un an de zile. Pe zona casnică e exclus să nu se vină cu o reglementare clară”, a explicat Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare