Festivalul Național de Folclor „Ponoare, Ponoare”

Festivalul Național de Folclor “Ponoare, Ponoare” și-a desemnat duminică seara laureații. Președintele Consiliului Județean Mehedinti, Aladin Georgescu a înmânat marele premiu talentatei artiste Nicoleta Crisante, care, din aprecierile juriului și ale publicului numeros, are un viitor promițător în folclorul reprezentativ al zonei Oltenia.

“Îi felicit pe toți câștigătorii și participanții Ediției a XVI-a a Festivalului Național de Folclor “Ponoare, Ponoare”, un concurs important în calendarul evenimentelor de profil și care, de la an la an, devine tot mai apreciat. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Ponoarele și susținut de Consiliul Județean Mehedinți. Ne dorim ca valorile autentice să intre în conștiința celor tineri și să fie promovate de artiștii mehedințeni reprezentativi, iar astfel de evenimente sunt un prilej bun de a îmbina educația, cultura și folclorul și de ce nu, să ne bucure sufletele, nouă, celor care participăm în calitate de spectatori!Felicitări primarului comunei Ponoarele, Georgică Pătrașcu și tuturor celor care au pus umărul pentru ca ediția din acest an să fie una reușită, să strângă participanți din toată țara și spectatori din toată zona!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Sfântul Român din Notre Dame și Sacré Cœur din Paris. Reportaj video de Andrei Bădin

    Știați că în inima celebrei Catedrale Notre-Dame din Paris,...

    Oficialii Pentagonului au cerut mai multor țări NATO să își tempereze retorica față de Rusia

    Oficialii Pentagonului au cerut în ultimele săptămâni mai multor...

    Useristul Năsui, ministru la Chișinău, omagiu pentru PSD și Marian Neacșu

    Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării în guvernul de la...

    Articole relationate

    Categorii populare