spot_img
3.7 C
București
joi, decembrie 19, 2024
AcasăAnalizePapa Francisc, atac la Opus Dei: Liderul Opus Dei nu va mai...

Papa Francisc, atac la Opus Dei: Liderul Opus Dei nu va mai fi considerat episcop şi nu va mai putea să poarte nici veşminte episcopale

-

Decretul prin care papa Francisc a reformat influenta şi conservatoarea organizaţie catolică Opus Dei, criticată uneori pentru funcţionarea sa opacă şi sectară, a intrat în vigoare joi, informează AFP conform Agerpres.

- Reclama -

Prezentă mai ales în Europa şi în America de Sud, organizaţia Opus Dei („Lucrarea lui Dumnezeu” – traducerea din latină) a primit în 1982 de la papa Ioan Paul al II-lea statutul – unic – de „prelatură personală”.

- Advertisement -

Organizaţia a devenit astfel un fel de super-eparhie fără teritoriu, gestionată simultan de dreptul canonic şi de propriul statut, răspunzând în faţa papei.

Concret, prin al său „Motu Proprio”, un decret personal al suveranului pontif, papa Francisc a redus puterea şi independenţa acestei organizaţii şi a realizat o veritabilă distanţare între Opus Dei şi el însuşi, au explicat anumiţi experţi în drept papal.

- Advertisement -

Documentul pontifical, intitulat „Ad charisma tuendum” („Pentru a proteja charisma”), intrat în vigoare începând de joi şi publicat încă din iulie, precizează că prerogativele papale asupra prelaturii personale sunt încredinţate Discaterului (structură echivalentă unui minister) pentru Cler.

În fiecare an, în loc de cinci cum se proceda până acum, Opus Dei va trebui să prezinte în faţa acestui organ un raport despre situaţia sa internă şi despre desfăşurarea activităţilor sale apostolice.

„Unii au interpretat dispoziţiile Sfântului Scaun folosind termeni precum ‘retrogradare’ şi ‘pierdere de putere'”, a declarat Manuel Sanchez, de la biroul de presă al Opus Dei. „Acest tip de limbaj nu ne interesează, pentru că, pentru un catolic, folosirea categoriilor de putere sau mondene nu are niciun sens”, a adăugat el.

Papa Francisc, care, de la preluarea mandatului său în 2013 s-a angajat să reformeze Curia romană – guvernul central al Bisericii Catolice -, a aprobat mai multe măsuri pentru a moderniza şi a asigura o mai mare transparenţă în rândul instituţiei pe care o conduce.

Jesus Bastante, de la site-ul specializat spaniol Religion Digital, consideră că după 40 de ani de la ridicarea Opus Dei la rangul de prelatură personală de către Ioan Paul al II-lea, „papa Francisc încearcă să pună capăt unei structuri excesiv ierarhice”.

Potrivit unor interpretări ale textului, liderul Opus Dei nu va mai fi considerat episcop şi nu va mai putea să poarte nici veşminte episcopale.

Liderul actual al Opus Dei, Fernando Ocariz, a declarat în luna iulie pentru site-ul acestei organizaţii că titlul său de episcop „nu a fost şi nu este necesar pentru a conduce afacerile Opus Dei”.

Forma de guvernare a Opus Dei „se va baza mai mult pe charismă decât pe autoritatea ierarhică”, a subliniat papa Francisc în documentul său.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img