Blinken despre discuția cu Lavrov: Am avut o discuţie sinceră . Lavrov: Rusia își va atinge obiectivele în Ucraina în ciuda ajutorului militar occidental

Secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov au avut vineri prima lor discuţie telefonică de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în care au abordat situaţia din această ţară, criza alimentară şi un posibil schimb de deţinuţi între Washington şi Moscova.

”Am avut o discuţie sinceră şi directă”, a spus Blinken la o conferinţă de presă, potrivit AFP. El declarase miercuri că doreşte să-l contacteze pe omologul său rus pentru a discuta despre oferta SUA pentru eliberarea de către Rusia a baschetbalistei Brittney Griner şi a fostului soldat american Paul Whelan.

Aceştia ar putea fi eliberaţi în schimbul lui Viktor Bout, un traficant de arme rus încarcerat în SUA. Dar, conform mesajelor transmise de Blinken şi Lavrov după discuţia lor, ei nu au ajuns la niciun acord în acest sens.

În ce priveşte agresiunea rusă contra Ucrainei, Blinken a precizat că l-a atenţionat pe omologul său rus că lumea nu va recunoaşte ”niciodată” anexarea unor teritorii ucrainene de către Rusia.

Potrivit unui comunicat al MAE rus, citat de agenţiile Reuters şi EFE, Lavrov i-a transmis lui Blinken că ajutorul militar occidental oferit Ucrainei nu face decât să prelungească conflictul şi a susţinut că Rusia îşi va atinge chiar şi în aceste condiţii obiectivele ”operaţiunii militare speciale”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare