Tomac: Autoritățile române au reacționat în cazul Orbán doar după ce a ieșit Departamentul de Stat american. Mi se pare inadmisibil ca UDMR să mai fie ţinut în Guvern

Preşedintele PMP, eurodeputatul Eugen Tomac, a cerut, vineri, la Piatra-Neamţ, liderilor PSD şi PNL să se delimiteze de UDMR până când formaţiunea maghiară nu îşi va clarifica poziţia faţă de discursul premierului Ungariei, Viktor Orban.

Tomac a subliniat că este regretabil faptul că preşedinţii celor două partide au avut o poziţie publică abia după o săptămână de la discursul premierului maghiar.

„Este regretabil că abia la o săptămână după ce Victor Orban a venit în România şi şi-a permis să fie avocatul lui Putin şi să emită nişte teze cu iz nazist, autorităţile române să reacţioneze abia acum la cel mai înalt nivel. (…) Abia după ce a ieşit şi Departamentul de Stat al SUA, după ce colaboratorii lui Orban îşi dau demisia la Budapesta pentru că sunt şocaţi de limbajul pe care l-a folosit, un limbaj de vremurile lui Hitler. Îi cer domnului preşedinte Marcel Ciolacu şi domnului prim-ministru Ciucă să se delimiteze imediat de UDMR care a stat la masă cu Orban, care l-a aplaudat pe Orban şi care nici până la această oră nu s-a disociat de Orban”, a declarat preşedintele PMP.

Eugen Tomac a adăugat că UDMR nu mai poate rămâne în Guvernul României atât timp cât stă la masă cu cineva care susţine teze naziste şi are un discurs anti-european.

„În acest context, mi se pare inadmisibil ca UDMR să mai fie ţinut în Guvern. Le cer celor doi lideri să se delimiteze imediat de UDMR care, până nu îşi clarifică poziţia, nu are ce căuta în Guvernul României”, a spus Tomac.

Liderul PMP a mai criticat şi faptul că preşedintele României a avut o poziţie publică tardivă pe acest subiect, afirmând că, în opinia sa, avea obligaţia să reacţioneze primul la derapajul premierului ungar Viktor Orban.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Problema penală a contractului prezidențial de lobby: ÎN ROMÂNIA ESTE TRAFIC DE INFLUENȚĂ

    Administrația Prezidențială a președintelui Dan ne-a oferit un rar...

    Comisia Europeană cere Ungariei să renunțe la interzicerea importului de produse agricole din Ucraina

    Comisia Europeană solicită Ungariei să retragă măsurile unilaterale care...

    Țările frugale ale Europei vor austeritate

    Cele 27 de state membre ale UE au avut...

    Presedintele ceh: Numărul țărilor care cumpără muniție pentru Ucraina s-a înjumătățit

    Numărul țărilor care participă la inițiativa condusă de Cehia...

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    Articole relationate

    Categorii populare