spot_img
joi, 5 februarie, 2026
6.4 C
București

Eugen Tomac: Să i se transmită premierului Ungariei că nu mai este binevenit în România decât atunci când va fi invitat

Discursul lui Viktor Orban de la Băile Tuşnad este unul în pur stil nazist, a declarat, joi, la RFI, eurodeputatul Eugen Tomac, preşedinte PMP. El cere Guvernului de la Bucureşti să-i transmită oficial premierului Ungariei că nu mai este binevenit în România, decât atunci când va fi invitat.

”Discursul lui Viktor Orban mi-a dat fiori (…). Nu credeam că pot auzi în secolul nostru un discurs pe care îl folosea şi Hitler. Este inadmisibil aşa ceva. Este inadmisibil ca un om politic, indiferent de funcţia pe care o are, să-şi permită să vină pe teritoriul României şi să vorbească în asemenea termeni”, a spus Eugen Tomac. 

Liderul PMP spune că ”autorităţile române, primul-ministru, au obligaţia să-i explice lui Orban că nu mai este binevenit pe teritoriul României, decât atunci când va fi invitat”.

”Acest exerciţiu în numele solidarităţii cu comunitatea maghiară produce, iată, situaţii în care este pusă până la urmă şi ţara noastră. Nu poţi veni oricând în România şi transmite mesaje care pur şi simplu sunt convins că pe măsură ce vor fi cunoscute în întreaga lume, vor produce reacţii”, mai spune liderul PMP. 

Întrebat cum poate fi interzis accesul în România premierului unei ţări vecine prietene, Eugen Tomac a răspuns: ”Ne aflăm în faţa unui precedent extrem de periculos şi aici avem obligaţia să fim extrem de fermi, iar autorităţile române îi pot transmite lui Viktor Orban, în urma acestui incident absolut condamnabil şi inadmisibil, că nu mai este binevenit, decât cu acordul autorităţilor române pe teritoriul României, pentru că nu poate fi România transformată într-o sală de spectacol de prost gust şi unde se prezintă ori de câte ori are chef Orban, pentru a spune tot felul de enormităţi. Deci din acest punct de vedere, în urma acestui derapaj, nu văd nici o problemă în a i se comunica oficial lui Viktor Orban că prezenţa sa pe teritoriul României în numele acestei preocupări constante faţă de minoritatea maghiară nu mai este binevenită (…). Aici a fost o exprimare în pur stil nazist şi acest lucru trebuie condamnat şi sancţionat”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Volvo se prăbușește

    Profitul net al producătorului auto suedez Volvo Car Group...

    O firmă rusească dezvoltă bio-drone prin implantarea unui cip în creierul păsărilor

    Compania rusă de neurotehnologie „Neiry”, care are sprijin din...

    Deutsche Welle: Ce fel de parteneriat strategic mai are România cu SUA?

    Sefa diplomației române a fost invitată la Washington exact...

    „Agentul de plăți” al moldoveanului Ilan Shor a transferat 100 miliarde de dolari din Rusia

    În Rusia, pe fondul restricțiilor impuse de sancțiuni, agentul...

    Olimpiada de la Milano rupe orașul

    Italia se pregătește de Jocurile Olimpice de Iarnă. Sub...

    Articole relationate

    Categorii populare