Beijing: Armata chineză nu va rămâne pasivă dacă preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, va face o vizită în Taiwan

Armata chineză nu va rămâne pasivă dacă preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, va face o vizită în Taiwan aşa cum a anunţat, a avertizat marţi un purtător de cuvânt al ministerului apărării de la Beijing, conform agenţiei Xinhua și Agerpres.

Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, Tan Kefei a declarat că China cere Statelor Unite să îşi onoreze promisiunea de a nu susţine independenţa Taiwanului, iar dacă partea americană insistă asupra vizitei, forţele armate chineze vor acţiona ferm pentru a împiedica orice amestec extern sau orice manevră separatistă a autorităţilor de la Taipei.

Purtătorul de cuvânt a reiterat poziţia cunoscută a Chinei privind apărarea suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale, în condiţiile în care Beijingul consideră Taiwanul un teritoriu chinez care trebuie să revină sub autoritatea sa.

Tan a adăugat că partea chineză a arătat clar Washingtonului că se opune unei eventuale vizite în Taiwan a preşedintei Pelosi. Dacă aceasta ar ajunge în insulă, „ar încălca grav principiul unei singure Chine şi prevederile celor trei comunicate comune chino-americane, ar afecta grav suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei şi ar deteriora grav bazele politice ale relaţiilor dintre China şi SUA”, a spus el.

Potrivit reprezentantului ministerului apărării, ar urma inevitabil o deteriorare gravă a legăturilor bilaterale, inclusiv militare, şi s-ar ajunge la o nouă escaladare a tensiunilor din Strâmtoarea Taiwan. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Povesti șocante din armata ucraineană: Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg

    Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg. Anton...

    Războiul din Iran scumpește ciocolata Dubai

    Războiul din Iran a provocat o creștere bruscă a...

    Andrei Caramitru: 90% din români „nu țin minte sau înțeleg mai mult decât o frază simplă”

    Politicienii noștri sunt un DEZASTRU pe comunicare. CATASTROFĂ Așa...

    Orbán renunță la mandatul parlamentar

    Prim-ministrul ungar in exercițiu Viktor Orbán a renunțat la...

    Super iahtul unui oligarh rus traversează Strâmtoarea Hormuz

    Super iahtul „Nord”, cel mai probabil deținut de oligarhul...

    Articole relationate

    Categorii populare