Dîncu s-a făcut de râs în Austria și în NATO

Ministrul Apărării Vasile Dîncu, care spunea că este calificat să ocupe această funcție pentru că are stagiul militar și a construit o revistă de gândire strategică, nu știe că Austria nu este membră NATO, scrie Ziarul Românesc din Austria.

”Sunt țări moderne, cum este și Austria, care face parte din NATO și are un sistem de armată obligatorie. Este o excepție aproape în zonele… Este și o țară cu o populație mică”, a spus ministrul Vasile Dîncu, la Digi 24. 

Austria a anunțat în luna mai 2022, pe fondul anunţului recent al candidaturilor Finlandei şi Suediei la NATO, că nu are de gând să adere. 

Ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg a declarat că țara are ”o situaţie geografică complet diferită. Avem şi o istorie diferită şi cred că trebuie pur şi simplu să se ţină seama de asta. Nu există neutralitate într-un război de agresiune. Am adoptat o poziţie foarte clară, susţinem toate sancţiunile şi face tot ce putem în privinţa sprijinului”.

Eu sigur că nu sunt militar sau nu am fost militar pentru zona apărării, dar am lucrat în domeniul strategiilor pentru… să zicem aşa, cultură de securitate, am scris studii despre chestiunea asta, am făcut stagiul militar şi asta ar putea să fie o condiţie.De-a lungul cercetărilor mele am studiat, am construit o revistă. Sinteza, o revistă de cultură şi gândire strategică şi evident că este şi o propunere politică aceasta.  Generalii se ocupă de tactică şi de strategia de războiUn ministru civil se ocupă, până la urmă, de proiecţia apărării în societate, de cultura de securitate, de modalitatea în care inserăm întreaga societateSă spunem din specialişti, în ceea ce se numeşte astăzi securitatea naţională, mai mult decât o securitate care este asigurată doar de militari. Astăzi avem un concept extins de strategie de apărare naţională, conform strategiei de apărare publicată recent, unde civilii, specialiştii, sociologi, psihologi sau ceilalţi au un rol foarte important”, a explicat Dîncu la numirea în funcție.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump dă lovitura NATO și Ucrainei

    Administrația Trump efectuează o revizuire cuprinzătoare a abordării sale...

    Bayer: Țările europene vor trebui să plătească mai mult pentru medicamente

    Țările europene vor trebui să plătească mai mult pentru...

    Ryanair anunță că ar putea anula curse la vară din cauza crizei kerosenului

    Aprovizionarea Europei cu kerosen ar putea fi perturbată din...

    Belgia luptă cu Armata pentru combaterea drogurilor

    Belgia va desfășura circa 50 de soldați în stațiile...

    UE ar putea renunța la regula deficitului bugetar

    Autoritățile UE ar putea îngheța reglementările care forțează statele...

    Iranul a avariat o instalație cloud a Amazon din Bahrain

    O instalație aparținând diviziei de cloud a companiei americane...

    Mehedințiul are Organizație de Management al Destinației

    Organizația de Management al Destinației (OMD) „𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐓𝐮𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜” a...

    Articole relationate

    Categorii populare