Fritz despre scandalurile din USR Timiș: E democrație, cine vrea poate să plece

Liderul USR Timiș nu vede niciun fel de problemă legată de democrația internă de partid în cadrul filialei pe care o conduce: Un deputat plecat la noul partid creat de Dacian Cioloș, doi consilieri locali dați afară, un alt fost consilier local timișorean demisionat, mai mulți membri marcanți care au decis să renunțe la calitatea de membru al USR Plus.

„Putem să ne uităm la rezultatele alegerilor, sunt alegeri democratice, cine participă la aceste alegeri își poate exprima dreptul la vot. Deci eu nu văd de ce ar exista o altă interpretare. Filiala din Timiș este cea mai puternică din țară, este una sănătoasă, în care avem foarte mulți membri implicați. Faptul că există această mișcare a unui grup în jurul domnului Cioloș, care s-a decis să fondeze un alt partid, și cu siguranță sunt și câțiva colegi aici din Timiș care au tendințe în această direcție, e dreptul lor tocmai pentru că este democrație, pot să plece, dar încă o dată, eu sunt impresionat de numărul și calitatea membrilor noștri care se implică în consiliile locale, în conducerea primăriilor din Timișoara, Dumbrăvița, Foeni, Cenad, avem viceprimari care sunt foarte implicați.”, a declarat Dominic Fritz.

Cel mai evident caz că ceva nu funcționează chiar cum trebuie la USR Timiș este faptul că Adrian Meșter, consilier local, a spart monolitul votului unanim din CLT, el nefiind dispus să voteze așa cum îi cere partidul. Inițial, acesta s-a ales cu o suspendare, ulterior a fost dat afară din partid, Un alt consilier local USR, Dorel Focșa, de la Racovița a fost, la fel, dat afară din partid, pentru că a criticat modul în care se face administrație în Timișoara. Un alt fost consilier local timișorean, Vlad Boldura, a preferat să renunțe la postul de consilier local, ulterior și la cea de membru USR, motivând cu lipsa timpului pentru viața personală. De asemenea, deputatul Daniel Toda a plecat la noul partid al lui Dacian Cioloș, afirmă DeBanat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    America către Europa: Luați gaze din Rusia

    Noua propunere de pace a administrației americane pentru rezolvarea...

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Articole relationate

    Categorii populare