Ministrul francez al Forțelor Armate: Avem o formă de miopie în Europa şi în Franţa, unde războiul din Ucraina mobilizează toate energiile

Conflictul din Ucraina „preocupă întregul Occident”, dar „nu trebuie să ne facă să uitam securitatea din Africa”, a declarat sâmbătă la Abidjan ministrul francez al forţelor armate, Sebastien Lecornu, în trecere prin Coasta de Fildeş după o vizită în Niger, scrie AFP conform Agerpres.

„Avem o formă de miopie în Europa şi în Franţa, unde războiul din Ucraina mobilizează toate energiile şi este destul de firesc, deoarece este un conflict care preocupă întreg Occidentul. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm actualitatea securităţii în Africa”, a afirmat el înainte de a se întâlni cu preşedintele ivorian, Alassane Ouattara.

Noul ministru francez al forţelor armate a avut mai devreme o întrevedere cu omologul său ivorian, Tene Birahima Ouattara, pentru a discuta despre „situaţia securităţii în Africa, în special în fâşia sahelo-sahariană”.

„Lupta împotriva terorismului, ceea ce forţele franceze au realizat alături de alţii în Mali şi în întreaga zonă, este, evident, cheie şi a oferit răspunsuri importante”, dar acum intrăm într-o „nouă agendă” pe care „o vom construi împreună cu principalii prieteni şi aliaţi” din Africa de Vest, a subliniat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare