Gazprom: Nu putem garanta buna funcționare a gazoductului Nord Stream

Gigantul rusesc Gazprom a anunțat miercuri că nu poate garanta buna funcționare a gazoductului Nord Stream, care deservește Europa, precizând că e în imposibilitatea de a confirma că va recupera o turbină germană aflată în reparații în Canada.

Cea mai mare conductă care transportă gazul rusesc către Germania a început luni lucrările anuale de întreținere, urmând ca fluxurile să fie oprite timp de zece zile, însă guvernele, piețele și companiile sunt îngrijorate că oprirea ar putea fi prelungită din cauza războiului din Ucraina. 

Germania nu știe cât gaz va primi după încheierea lucrărilor de mentenanță la Nord Stream 1. „Așa cum era de așteptat, Nord Stream 1 este la zero din această dimineață. Ce se va întâmpla la finalul întreținerii, nimeni nu este în măsură să spună în acest moment. Nu vom ști mai devreme de o zi înainte de finalul programat”, a declarat Klaus Mueller, șeful Bundesnetzagentur, autoritatea germană de reglementare în domeniul energiei.

Gazoductul Nord Stream 1 transportă 55 de miliarde de metri cubi (bcm) de gaz pe an din Rusia către Germania pe sub Marea Baltică. Lucrările de întreținere se vor desfășura între 11 și 21 iulie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Articole relationate

    Categorii populare