UN COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE
Traian Băsescu avea un mod particular în care dădea mâna cu oamenii, fără să-i privească. Mulţi fac la fel, dar fostul preşedinte nu doar că evita privirea interlocutorului, ci întorcea privirea ostentativ.
Există mărturii fotografice nenumărate, în care diverse persoane, foşti şefi de stat, miniştri şi atâţia alţii, par să-i întindă mâna preşedintelui Traian Băsescu, privindu-l drept în faţă, în timp ce acesta întoarce privirea. Nu este vorba de o aparenţă creată de un cadru fotografic întâmplător, ci de o formă de raportare, fapt pe care cei care l-au cunoscut mai bine îl pot confirma. E greu de spus care sunt motivaţiile unui asemenea gest şi putem presupune că ele sunt diferite, de la caz la caz. Există situaţii uşor de citit, când fostul preşedinte îşi manifesta vizibil resentimentele faţă de un adversar politic, dar în alte împrejurări e mai greu de înţeles. Cert este că reacţia sa e, prin contrast, mereu ”grăitoare”.
În gândirea tradiţională, cel care evită privirea celuilalt are ceva de ascuns. Sau are a se teme, dintr-un motiv sau altul. Dar dacă cel care evită privirea se află pe poziţii de autoritate formală, atunci gestul său ar trebui să fie, mai curând, o formă prin care evită o confruntare intimă, edificatoare. Doi oameni se măsoară privindu-se în ochi, aflând astfel unul despre altul ceva indicibil, dar care poate fi decisiv pentru statornicirea unei raportări. De aceea a evita privirea celuilalt înseamnă, de fapt, a evita confruntarea şi a păstra relaţia la un nivel indecis.
Într-un mod mai general, cel care evită privirea celuilalt doreşte de fapt să nu fie ”recunoscut”, ”să nu lase urme”, să se strecoare fluid ca şi cum nu ar fi fost şi să poată reveni fără consecinţe. Omul cu privire evazivă evită să-şi asume obligaţii, iar dacă le asumă formal, evită să lase în privirea celuilalt garanţia că se va ţine de cuvânt.
Desigur, dacă relaţia este pur întâmplătoare, aşa cum sunt atâta ocazii ceremoniale, evitarea privirii poate fi doar semnul unei oboseli fireşti şi o simplă economie de mijloace. E greu să acorzi o atenţie personală tuturor, încât privirea alunecă profesional şi rapid fără să se fixeze. Dar dacă e vorba totuşi de oameni relativ cunoscuţi sau pe care eşti nevoit să-i cunoşti? Atunci privirea într-o parte devine un semn. Ea poate însemna multe lucruri, dar toate cu semn negativ. Indiferent de conţinuturile psihologice concrete, evitarea privirii este o formă de negativitate.
Dar printre toate mărturiile fotografice, una anumită este mai interesantă decât altele. E o fotografie Agerpres reprodusă de multe ori, care îl reprezintă pe fostul preşedinte pe treptele de la stradă ale Parchetului General strângând mâna Laurei Codruţa Kovesi, aflată cu două trepte mai sus şi puţin într-o parte. Dar interesant este că Traian Băsescu nu o priveşte deloc, aţintindu-şi privirea drept în faţă, iar ea la rându-i priveşte în jos şi lateral. Rareori poţi vedea un stil atât de încordat şi nefiresc în care interacţionează două persoane.
Spre deosebire de altele, această fotografie conţine simetria negativităţii. Dacă în alte imagini omul cu privire directă şi francă se vede înşelat în încrederea lui, aici ambele personaje manifestă aceeaşi rezervă incredulă. Traian Băsescu nu are încredere deplină în Laura Codruţa Kovesi şi, mai ales, nu intenţionează să-i lase ascendentul de a-i fi acceptat privirea, iar procuroarea generală nu se livrează nici ea pe de-a-ntregul preşedintelui, plecând privirea cu modestie feminină. Imaginea acestei duble evitări anticipează într-un chip excepţional tot ceea ce se întâmplă astăzi.
