Djokar Ţarnaev, găsit vinovat de complicitate la crime în cazul atentatului la maratonul din Boston

Djokar Ţarnaev a fost găsit vinovat de complicitate la crime în cazul atentatului comis în aprilie 2013 la maratonul din Boston, soldat cu trei morţi şi 260 de răniţi, şi riscă pedeapsa cu moartea, informează CNN, transmite Mediafax.

Djokar Ţarnaev a fost găsit vinovat de participare la folosirea unei arme în vederea producerii de victime multiple, dar şi de asistenţă şi instigare la comiterea atentatului. Aceste capete de acuzare pot atrage condamnarea la moarte. Atentatul din aprilie 2013 a fost cel mai grav atac terorist comis pe teritoriul Statelor Unite după 11 septembrie 2001.

Ţarnaev a fost găsit vinovat de toate cele 30 de capete de acuzare care îi erau imputate, dintre care 17 sunt pasibile de pedeapsa cu moartea. Djokar Ţarnaev, în vârstă de 21 de ani, a admis că a participat la atentatul din 2013, explicând însă că s-a aflat sub influenţa negativă a fratelui său mai mare, Tamerlan.

Tamerlan Ţarnaev, care avea 26 de ani, a murit într-un schimb de focuri cu poliţia, la câteva zile după atacul terorist din 15 aprilie 2013.

Juraţii vor intra în a doua etapă a deliberărilor, urmând să stabilească dacă Djokar Ţarnaev va fi condamnat la moarte sau la închisoare pe viaţă fără posibilitatea de eliberare condiţionată.

Trei persoane au fost ucise, iar alte 260 au fost rănite în atentatul comis pe 15 aprilie 2013 la maratonul din Boston.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare