România, țara din Europa cu cei mai mulţi proprietari de locuinţe

Ungaria este a treia ţară din Europa cu cei mai mulţi proprietari de locuinţe, ponderea proprietarilor de locuinţe ajunge la 91,3% , a relatat, marţi, cotidianul economic ungar Világgazdaság, citând un studiu realizat de compania de comparare a preţurilor Compare the Market Australia privind condiţiile de locuire în 26 de ţări europene.

Pe primul loc se află România, ţară în care 96,1% din populaţie deţine un imobil, urmată de Slovacia, cu 92,3%. Ungaria şi Croaţia s-au clasat pe locul al treilea, la egalitate, cu 91,3% fiecare. La coada listei se află Germania, unde doar 50,4% din populaţie deţine o locuinţă proprie, potrivit studiului.

Acesta arată în mod clar că cererea pentru proprietatea privată a locuinţelor este mult mai mare în zona Europei Centrale, în timp ce în Occident cultura închirierii se bucură şi ea de popularitate , arată cotidianul.

Preţurile pe metru pătrat sunt cele mai mari în Ungaria, cu o medie de 2 250 de euro. Preţurile chiriilor sunt, de asemenea, ridicate, dar Slovacia şi Lituania devansează Ungaria, unde chiria medie este de 453 de euro, scrie cotidianul Világgazdaság.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America către Europa: Luați gaze din Rusia

    Noua propunere de pace a administrației americane pentru rezolvarea...

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Articole relationate

    Categorii populare