Grecia subvenționează cu până la 50% cumpărarea până la 3 produse electrocasnice noi (aparate de aer condiţionat, frigidere sau congelatoare) de familie pentru reducerea facturilor la curent

Guvernul grec a anunţat luni că va oferi gospodăriilor subvenţii, pentru a le ajuta să îşi înlocuiască vechile frigidere şi aparate de aer condiţionat cu unele noi şi mai eficiente din punct de vedere energetic, în ideea de a-şi reduce astfel facturile la curent, transmite Reuters conform Agerpres.

La fel ca multe alte state membre UE, Grecia se confruntă cu o creştere explozivă a preţurilor la energie, o tendinţă care a fost agravată după invadarea Ucrainei de către Rusia şi reducerea livrărilor de gaze ruseşti spre mai multe ţări din Europa.

Începând de anul trecut, autorităţile de la Atena au adoptat mai multe măsuri, cu o valoare totală de aproximativ şapte miliarde de euro, inclusiv subvenţii, pentru a ajuta gospodăriile să îşi plătească facturile la electricitate şi la pompă.

Potrivit declaraţiilor făcute luni de ministrul grec al Energiei, Kostas Skrekas, gospodăriile din Grecia vor putea să cumpere până la trei produse electrocasnice noi (aparate de aer condiţionat, frigidere sau congelatoare) şi vor beneficia o subvenţie de 30% până la 50% din costul fiecărui produs.

„În cadrul programului pe care îl anunţăm astăzi, oferim mai multor sute de mii de gospodării şansa de a-şi reduce considerabil, cu până la 40%, consumul de electricitate”, a spus Kostas Skrekas într-un discurs televizat. Potrivit ministrului Energiei, Grecia va putea astfel să economisească o cantitate de electricitate gală cu cea consumată într-un an de oraş cu 100.000 de locuitori şi de asemenea 40 de milioane de euro pe an ca urmare a reducerii importurilor de petrol şi gaze.

Iniţiativa anunţată luni este preconizată să coste 150 de milioane de euro şi va fi finanţată cu ajutorul fondurilor europene.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spania reduce TVA-ului la electricitate, gaze și combustibili de la 21% la 10%

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat astăzi un pachet...

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare