Ciolacu: Consiliul Concurenţei nu şi-a făcut treaba

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, la Parlament, că din punctul său de vedere, în acest moment Consiliul Concurenţei nu şi-a făcut treaba, referitor la creşterile de preţuri din ultima perioadă, în special la carburanţi. El a dat de înţeles că ar putea exista o decizie în privinţa Consiliului Concurenţei, prin Parlament.

”Vom vedea şi veţi vedea în perioada următoare ce decizie vom lua. Trebuie să respectăm autonomia. Eu v-am spus că, din punctul meu de vedere, în acest moment Consiliul Concurenţei nu şi-a făcut treaba. Nu putem veni, după ani de zile în care nici Guvernul, şi aici a fost o hotărâre corectă de a nu intra în mediul de afaceri, brutal, reglementând sau venind, impunând anumite lucruri, dar nici nu poţi, intrumentele statului român, să te uiţi la ele şi să vezi că iau măsuri după ani de zile după ce crizele au trecut”, a spus Ciolacu. 

Liderul PSD a precizat despre măsurile care pot fi luate, că stâlpul democraţiei într-un stat este Parlamentulm care legiferează, cu referire la Consilul Concurenţei. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare