Judecătoarea Adriana Stoicescu: Codurile sovietice ale lui Ceaușescu par, azi, monumente de stabilitate și claritate în fața dezmățului legislativ haotic ce pare a avea un singur scop : să pună țara pe butuci

de Adriana Stoicescu, judecător

Singurul semn că România este încă o democrație e libertatea de exprimare, ce se încăpățânează să existe prin câteva redacții.

Câțiva ziariști, care nu obosesc să vorbească, să arate derapajele și să încerce să ne trezească din amorțeală, mai țin țara asta în viață.

E drept, intubată, cu defibrilatorul alături, dar în viață.

Sunt singurii care mai reacționează în fața mizeriilor intitulate pompos proiecte de legi, în fapt niste amenințări pe față, care cred că îi dau vise erotice tovarășului, pe lumea cealalată.

Nici el nu ar fi îndrăznit să viseze că în țara asta judecătorii vor afla ”pe surse” că se modifică legile justiției, în timp ce dregătorii inaltelor porți taie cu creion roșu peste reglementările ce vor guverna justiția mioritică, fără să înțeleagă nimic.

Doar că sclavii vor să mai cârpească dreptatea ce, oricum, umblă cu capul spart.

Codurile sovietice ale lui Ceaușescu par, azi, monumente de stabilitate și claritate în fața dezmățului legislativ haotic ce pare a avea un singur scop : să pună țara pe butuci.

O țară ce se stinge, încet dar sigur, înainte de a dispărea cu totul.

Țară ce miroase a nepăsare și nesimțire, a indiferență.

Miroase a vacanță all inclusive, cu banii strânși un an la ciorap.

Miroase a drumuri infecte și neterminate, cu dudui gureșe care îți bagă micorfonul în amigdale, întrebându-te serafic ”cum vi se pare drumul pe Valea Prahovei ?”

Miroase a hoție la drumul mare. A hamsii stricate și plaje infecte. A prosoape murdare și mobilă mâncată de carii.

În timp ce, pe la spatele nostru, cresc și înfloresc legi menite să ne întoarcă în anii 50, cetățenii responsabili și, nu-i așa, cu vocație europeană, se bucură din plin de sfârâitul grătarelor și mititeilor.

Berica, pusă la rece, așteaptă consumatorii însetați, dornici de intense dezbateri despre noile silicoane ale vreunei vedete de carton.

Că doar nu i-o interesa noile modificări legislative. Sau inflația. Sau prețurile.

Singurii care par a înțelege spre ce ne îndreptăm sunt cei câțiva oameni din presă, cu creier și curaj, care, din disperare, urlă în pustiu.

Lor le datorăm pojghița ce se cheamă democrație mioritică.

Când vor renunța și ei, vom fi morți.

Și nu e mult până departe…

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare