Elena Udrea cere excluderea din magistratura a judecatorilor Alina Ioana Ilie, Oana Burnel, Anca Alexandrescu si Dan Enescu pentru nerespectarea deciziilor CCR si exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta, dupa ce au nesocotit Decizia CCR 685/2018 ca sa mentina condamnarea nelegala din “Gala Bute”: “Nu au aplicat remediile procesual-penale pentru a inlatura incalcarea dreptului la un proces echitabil”.
CE SUSȚINE ELENA UDREA:
Sancționarea disciplinară cu excluderea din magistratură a celor 4 judecători care au respins (cu majoritate) contestația în anulare formulată de subsemnata prin Decizia nr. 41/07.04.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 3089/1/2018, respectiv judecătorii Alina Ioana Ilie, Oana Burnel, Dan Andrei Enescu, Anca Alexandrescu, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de:
1.art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, respectiv nu au aplicat în dosarul nr. 3089/1/2018 Decizia Curții Constituționale nr. 685/07.11.2018, publicată în M. Of. nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, și
2. Art. 99 lit. t) coroborat cu art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, respectiv și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, deoarece, chiar și în lipsa aplicării Deciziei Curții Constituționale nr. 685/07.11.2018, nu au aplicat remediile procesual-penale ale contestației în anulare pentru a înlătura încălcarea dreptului la un proces echitabil sub forma lipsei unui tribunal constituit prin lege care m-a condamnat în apel prin Decizia Penală nr. 93/05.06.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017, respectiv au încălcat cu rea-credință sau gravă neglijență art. 1 alin. 1 și art. 426 din Codul de procedură penală coroborate cu art. 6 par. 1 CEDO, aplicabil direct și cu prioritate în dreptul intern conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, și art. 47 și art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE
CONSIDERENTE:
Subsemnata am fost condamnată la 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal anterior (după contopirea pedepselor) prin Sentința Penală nr. 181/28.03.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție din România – Secția Penală – Completul de 3 Judecători în dosarul nr. 1532/1/2015, rămasă definitivă prin respingerea apelului prin Decizia Penală nr. 93/05.06.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție din România – Secția Penală – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017.
Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 685/07.11.2018 s-a reținut în mod expres faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat în mod sistematic, începând cu anul 2014 (deci și în procedura de apel a subsemnatei), legea adoptată de Parlamentul României, respectiv art. 32 din Legea nr. 304/2004, deoarece a decis ca, în componența tuturor Completelor de 5 Judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, 4 dintre judecători să fie numiți prin tragere la sorți, iar unul dintre ei să fie membru de drept.
Prin urmare, chiar din interiorul sistemului judiciar, de la instanța supremă din România, s-a produs încălcarea garanțiilor la un „tribunal constituit prin lege”, așa cum prevede art. 6 paragraf 1 CEDO, prin adoptarea de către Colegiul de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție a unor acte administrative contrare legii române, respectiv art. 32 din Legea nr. 304/2004, care impunea ca toți membrii Completelor de 5 Judecători să fie aleși printr-un sistem aleatoriu.
Mai mult decât atât, imparțialitatea obiectivă a judecătorilor din aceste complete poate fi în mod rezonabil pusă la îndoială deoarece acel membru de drept care trebuia să facă parte din fiecare Complet de 5 Judecători era un superior ierarhic la nivel administrativ al acestora, iar lipsa imparțialității devine evidentă tocmai pentru că, din 2014 până în 2018, când s-a pronunțat Curtea Constituțională a României, niciun complet nu și-a invocat nelegala compunere, deși aveau această obligație conform legii române.
În cuprinsul Deciziei Curții Constituționale a României nr. 685/07.11.2018 sunt menționate următoarele:
„188. În considerarea celor de mai sus, textul art. 32 din Legea nr. 304/2004 reprezintă o garanție aferentă imparțialității obiective a instanței, parte a dreptului la un proces echitabil. Între aceste garanții se înscrie caracterul aleatoriu atât al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât și al compunerii completului de judecată instituit prin lege. Astfel, repartizarea cauzelor în mod aleatoriu, fiind o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, a fost instituită prin art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004, cu scopul de a conferi o garanție în plus independenței funcționale a judecătorului și imparțialității actului de justiție, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică [a se vedea și Decizia nr. 5103 din 1 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal]. Prin urmare, și în privința compunerii aleatorii a completului de judecată, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție – de la momentul aplicării prevederilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 și Legea nr. 207/2018 (respectiv din 1 februarie 2014 până în prezent) – trebuiau să fie o expresie a acestei garanții și să înlăture orice posibilitate de a nu fi trași la sorți toți membrii completului, evitând, astfel, instituirea introducerii „de drept“ a unui judecător cu funcție de conducere din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca membru al Completului de 5 judecători, care, pe această cale, devine și președinte al Completului. O asemenea obligație incumba Înaltei Curți de Casație și Justiție în virtutea loialității pe care aceasta trebuia să o manifeste față de principiile constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
189. (…) În acest context, Curtea reține că, prin impunerea unor membri de drept în componența Completurilor de 5 judecători, pe calea unor acte administrative, se pot crea presiuni latente asupra membrilor completului, constând în supunerea judecătorilor superiorilor lor judiciari sau, cel puțin, constând într-o ezitare/lipsă de dorință a judecătorilor de a-i contrazice pe aceștia [a se vedea, cu privire la acest parametru de analiză, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 22 decembrie 2009, pronunțată în cauza Parlov-Tkalčić împotriva Croației, paragraful 91].
191. Nu în ultimul rând, trebuie menționat că folosirea noțiunii de tribunal stabilit prin lege, o altă condiție ce se subsumează dreptului la un proces echitabil, pe lângă caracterul independent și imparțial al acesteia, este de natură a asigura că organizarea judiciară într-o societate democratică nu depinde de bunul plac al executivului și că ea este reglementată printr-o lege adoptată de Parlament. Nici în statele unde dreptul este codificat, organizarea sistemului judiciar nu poate fi lăsată la discreția autorităților judiciare, fără ca acest lucru să însemne că instanțele nu ar avea o anumită marjă în interpretarea legislației naționale relevante. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în principiu, o încălcare de către o instanță a prevederilor legale naționale referitoare la stabilirea și competența organelor judiciare este contrară art. 6 paragraful 1 din Convenție [a se vedea, Hotărârea din 5 octombrie 2010, pronunțată în Cauza DMD GROUP, A.S. împotriva Slovaciei, paragrafele 60 și 61].
192. Prin urmare, maniera în care sunt desemnați membrii Completurilor de 5 judecători, și anume printr-un mecanism care eludează legea, cu stabilirea unor „membri de drept“ – inexistenți în corpul legii – coroborată cu refuzul de a aplica noua lege demonstrează că, în prezent, instanța nu este compusă potrivit legii și pune în discuție independența și imparțialitatea obiectivă a acestor completuri.
(4) Efectele deciziei Curții Constituționale și conduita constituțională de urmat
198. Întrucât atât în materie penală, cât și extrapenală, sancțiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiționată și, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet și ținând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituție, Curtea reține că prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum și în cele finalizate în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare.”
Ca urmare a publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018 și a instrucțiunilor exprese conținute de aceasta la pct. 4 care descrie „Efectele deciziei Curții Constituționale și conduita constituțională de urmat”, am formulat contestație în anulare împotriva Deciziei Penale nr. 93/05.06.2018, iar prin Încheierea din data de 20.12.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 3089/1/2018 s-a admis în principiu contestația în anulare, reținându-se următoarele:
„În cauză, aşa cum rezultă din actele dosarului, decizia nr. 93 din 5 iunie 2018 a fost comunicată contestatoarei condamnate Udrea Elena Gabriela la data de 20 noiembrie 2018, contestația în anulare fiind depusă la data de 23 noiembrie 2018. (…)
În acest context, Completul de 5 Judecători reţine că, în susținerea cererilor formulate, se invocă împrejurarea că desemnarea completului de judecată care a pronunțat hotărârea contestată s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art.32 din Legea nr.304/2004, prin nerespectarea rigorilor impuse de textul menționat referitoare la tragerea la sorți a tuturor membrilor completului de judecată.
În motivarea contestaţiilor în anulare, contestatorii condamnaţi au făcut trimitere la decizia Curții Constituționale nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018, prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr.3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători.” (…)
Chiar și în lipsa Deciziei Curții Constituționale a României nr. 685/2018, cei 4 judecători nu au aplicat direct și prioritar CEDO, deși există jurisprudență consolidată la nivelul Curții de la Strasbourg atât cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil sub forma lipsei unui „tribunal constituit prin lege”, cât și cu privire la respectarea principiului securității juridice.
În susținerea acestui argument, expun Hotărârea Marii Camere a CEDO din data de 01.12.2020 în cauza GUÐMUNDUR ANDRI ÁSTRÁÐSSON v. ISLANDA (Cererea nr. 26374/183), în care CEDO a decis că a existat o încălcare a art. 6 paragraf 1 din Convenție într-un caz similar.
În această cauză, obiectul este descris în para. 210: „Sarcina Marii Camere în legătură cu prezenta plângere se limitează, prin urmare, la determinarea consecințelor încălcărilor dreptului intern menționate mai sus în conformitate cu articolul 6 § 1, cu alte cuvinte, pentru a stabili dacă participarea judecătorului AE, în ciuda neregulilor constatate în numirea sa în completul Curții de Apel care a judecat apelul reclamantului, l-a privat de dreptul de a fi judecat de un „tribunal instituit prin lege”, stabilind următoarele:
„212. Curtea reiterează în continuare că „legea”, în sensul articolului 6 § 1 al Convenției, cuprinde nu numai legislația care prevede înființarea și competența organelor judiciare, ci și orice altă dispoziție a dreptului intern care, dacă este încălcată, ar face neregulamentară participarea unuia sau mai multor judecători la examinarea unui caz (…). Aceasta include, în special, dispoziții privind independența membrilor unei instanțe, durata mandatului lor și imparțialitatea acestora (…).
213. Cu alte cuvinte, sintagma „stabilită prin lege” acoperă nu numai temeiul juridic pentru însăși existența unui „tribunal”, ci și conformitatea acelui tribunal cu normele specifice care îl guvernează (…) și compoziția completului în fiecare caz (…).