spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
3.3 C
București

Ministrul PSD al Muncii: România trebuie să modifice Codul Muncii până la 1 august

România trebuie să modifice Codul Muncii până la 1 august 2022, pentru că altfel riscă o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. Angajatorii vor fi obligați să furnizeze, în scris, mai multe informații decât în prezent despre raporturile de muncă sau să scadă perioada de probă a angajaților. Săptămâna viitoare se va depune inițiativa legislativă la Parlament, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, la Digi24. Potrivit acestuia, România trebuie să transpună în legislația națională două directive europene. 

Sunt două directive europene, de fapt, pe care trebuie să le transpunem în Codul Muncii. În proporție de 40 la sută, prevederile acestor două directive se regăsesc deja în Codul Muncii din România. Sunt două directive care au fost finalizate pe perioada în care România a avut președinția Consiliului Uniunii Europene. Una din ele, directiva 1152/ 2019, are drept scop protejarea drepturilor lucrătorilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă și directiva 1158, tot din 2019, prevede echilibrul dintre breasla profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor. Sunt două directive extrem de importante, pentru că prima practic asigură transparentizarea condițiilor de lucru și o mai bună informare a lucrătorilor asupra condițiilor de lucru ulterioare și a salariului și a doua practic asigură un echilibru dintre viața profesională și cea privată, atât a îngrijitorilor, cât și a părinților”, a explicat sâmbătă, la Digi24, ministrul muncii, Marius Budăi.

„În primă fază, noi trebuie să ne asigurăm că punem la dispoziția salariaților un pachet de informații actualizate și extinse asupra condițiilor de muncă și a salariului, așa cum prevede directiva, și creăm practic prin această directivă noi drepturi minime, precum dreptul la o mai mare vizibilitate de exemplu a muncii pentru cei care lucrează în program variabil, posibilitatea de a se trece la o formă de muncă mai stabilă a lucrătorilor sau de a primi un răspuns în scris sau drepturi la formare profesională obligatorie, prin deducere din salariu a cheltuielilor. De asemenea, putem introduce contractul de muncă cu programulul fracționat. Este deja o prevedere care este în Codul Muncii din România și de asemenea introducerea dreptului la concediu de îngrijitor și acordarea unui concediu paternal cu o durată de minim 10 zile”, a explicat ministrul Muncii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicușor desființat de unul din susținătorii săi: CATASTROFĂ

    Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, un susținător al lui...

    „Frații” lui Bolo dau atacul la B in presa trumpistă

    Acum cîteva zile presa a relatat că magnații suedezo-români Ioan și...

    Nicușor calcă statul de drept in picioare. REACȚIE DE LA VÂRFUL CSM

    Judecătorul Alin Ene, membru în Consiliul Superior al Magistraturii,...

    Pe cine consideră Trump omul cheie in negocierile pentru Ucraina

    Președintele american Donald Trump se bazează pe ginerele său,...

    Prietenul lui Zele cu wc-urile de aur găsit in Israel

    Jurnaliștii l-au găsit pe omul de afaceri ucraineanTimur Mindich...

    92% dintre maghiarii din Transilvania au încredere in Viktor Orbán

    În rândul maghiarilor din Transilvania, Viktor Orbán este cel...

    Articole relationate

    Categorii populare