LIDER PMP: Puterea politică actuală (PSD – PNL – UMDR) foloseşte războiul ca pe o cortină de fum pentru a jumuli pe cât posibil avuţia naţională

Puterea politică actuală (#PSD – #PNL – #UMDR) foloseşte războiul ca pe o cortină de fum pentru a jumuli pe cât posibil avuţia naţională. Aşa au făcut şi în timpul pandemiei: un foc de artificii pe care se concentrează opinia publică, iar ei îşi urmăresc interesele în spate, afirmă Cătălin Cristache, vicepreședinte PMP.

CE SUSȚINE CĂTĂLIN CRISTACHE:

Primele 100 de zile de război în Ucraina!

Zece concluzii:

1. Românii s-au convins că direcţia în care ne-a împins Băsescu (UE şi NATO) a fost bună pentru România. Mă uit la titirambele pe care le face Năstase (alternativa la Băsescu) şi mă gândesc că eram într-o situaţie foarte nasoală dacă alegeam altfel în urmă cu 20 de ani.

2.  Se confirmă mitul ospitalităţii româneşti. Se confirmă faptul că românii sunt oameni primitori şi cu suflet mare: s-au mobilizat exemplar pentru a-i ajuta pe ucrainenii fugiţi din calea războiului.

3. Autorităţile de la Bucureşti trăiesc pe altă planetă: sunt incredibile lehamitatea şi pasivitatea de care dau dovadă. Sfântul golf pare să fie mult mai important decât ce se întâmplă la nord de noi. 

4. Singura soluţie pro-Vest pentru Republica Moldova este Unirea cu România (proiectul de ţară al #PMP): nu vor fi primiţi prea curând în UE şi niciodată altfel în NATO.

5. Războiul a aprins fitilul unei crize economice care va exploda efectiv în toamna acestui an. Sunt şanse să fie chiar mai rea decât cea din perioada 2008 – 2010. Urmează o iarnă foarte grea.

6. Războiul nu se va opri prea curând. Poate că nu mai sunt ruşii acel urs înfiorător în faţa căreia tremura o lume întreagă, dar au capacitatea de a susţine acest război pe termen mai lung.

7. Uniunea Europeană este divizată: sunt o mulţime de cai troieni ai Moscovei care contribuie la spargerea unităţii blocului european. Ceea ca face ca însuşi proiectul european să fie pus sub semnul îndoielii. 

8. Există fraieri şi şmecheri: fraierii sunt românii care plătesc 9 lei pentru litrul de motorină, şmecherii sunt ungurii care plătesc 6 lei şi au primit derogarea pentru a putea importa în continuare petrol din Rusia. 

9. Puterea politică actuală (#PSD – #PNL – #UMDR) foloseşte războiul ca pe o cortină de fum pentru a jumuli pe cât posibil avuţia naţională. Aşa au făcut şi în timpul pandemiei: un foc de artificii pe care se concentrează opinia publică, iar ei îşi urmăresc interesele în spate.

10. Asistăm la un eveniment epocal, de natură să reîmpartă sferele de influenţă ale lumii. Nicicând în ultimii 30 de ani de la căderea Cortinei de fier, diviziunea Vest versus Est nu a fost atât de pronunţată

Hot this week

Topics

Mai mult

    America către Europa: Luați gaze din Rusia

    Noua propunere de pace a administrației americane pentru rezolvarea...

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Articole relationate

    Categorii populare