România și Turcia și-au propus de peste un deceniu să se coordoneze în această regiune, dar totul a rămas la nivelul retoricii, transmite Deutsche Welle.
Înalții oficiali români și turci au discutat de mai multe ori în ultimele două luni despre cum ar putea să-și pună de acord politicile regionale, dar nu par să fi ajuns la o concluzie nici după întâlnirea pe care Bogdan Aurescu a avut-o cu omologul său turc, Mevlüt Çavuşoğlu.(…)La întâlnirea bilaterală cu șeful diplomației turce, Bogdan Aurescu pare să nu fi atins probleme cu adevărat stringente.Parteneriatul strategic româno-turc semnat cu peste zece ani în urmă nu a depășit ambițiile economice, care plasează Turcia pe primul loc în relațiile economice ale României cu state din afara Uniunii Europene: comerțul bilateral a ajuns la 7 miliarde de dolari. Componenta energetică menționată mereu la nivel discursiv a rămas nedezvoltată și chiar planul cablului electric submarin de 400 de kilometri prin care România urma să exporte curent în Turcia a fost abandonat, înainte de finalizarea documentației tehnice. La nivel strategic, cele două state nu au avansat dincolo de exercițiile militare comune din interiorul NATO.Anul trecut, ministrul turc de Externe, Mevlüt Çavușoğlu, a menționat într-o declarație că România și Polonia și-au modificat procedurile pentru a le permite și achizițiile de echipament militar din țările NATO care nu fac parte din Uniunea Europeană: „Deoarece nu suntem stat membru UE, aceste țări și-au schimbat politicile pentru a putea cumpăra de la noi”. Oficialul turc a spus că Bucureștiul și-a arătat interesul pentru transportoare și vehicule blindate. Potrivit unor estimări, România ar putea achiziționa câteva mii de vehicule de acest tip, dar deocamdată nu a făcut nicio mișcare în acest sens, mai spune DW.
La Marea Neagră, însă, Turcia nu are o abordare comună cu România, așa cum și-ar dori Bucureștiul, potrivit documentelor sale programatice.Turcia are propriul său joc istoric în regiune, pe care-l face cu toată aroganța ei de fost imperiu, care speră să-și ia revanșa cândva, este concluzia Deutsche Welle.