Ministrul PSD al Agriculturii: Roşiile, laptele, brânza nu vin de pe Facebook

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a pledat joi pentru educarea tinerei generaţii în vederea „răsădirii” dragostei de pământ şi de activitatea agricolă, argumentând că roşiile, laptele, brânza nu vin de pe Facebook, şi a adăugat că liceele agricole trebuie să devină platforme de excelenţă pentru universităţile de profil.

„Dragostea faţă de pământ şi faţă de această nobilă activitate – agricultura – trebuie însămânţată în inimile copiilor noştri încă de mici. Cred că e foarte important să ne uităm şi către perioada de educaţie gimnazială a tinerelor generaţii. Poate că mulţi dintre copiii noştri consideră că roşiile excepţionale pe care România le are, ardeii, castraveţii, laptele, brânza, vin pe Facebook, printr-un telefonaş. Lucrul acesta ştim cu toţii că nu este posibil şi trebuie să le răsădim dragostea faţă de pământ şi de activitatea agricolă şi asta o putem face, evident, doar prin educaţie”, a declarat Chesnoiu, la aniversarea a 170 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV).

Ministrul Agriculturii a precizat că a luat decizia ca, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, atenţia să fie îndreptată către şcoala gimnazială, astfel încât tinerii care îşi vor îndrepta atenţia pentru studierea agriculturii la liceele cu profil agricol să nu fie distribuiţi doar de calculator la finalizarea studiilor gimnaziale, ci din dragostea faţă de această nobilă activitate să-şi îndrepte atenţia spre studiul din liceele agricole. Acestea trebuie să devină platforme de excelenţă în livrarea materialului către universităţile de profil, astfel încât, la finalizarea cursurilor, să avem tot mai mulţi specialişti care să pună umărul la dezvoltarea şi construcţia unei agriculturi moderne şi performante, a susţinut Chesnoiu.

„Învăţăm din trecut, ne raportăm întotdeauna prin activitatea zilnică la prezent, dar trebuie, prin cercetare şi prin cunoaştere, să avem răspunsurile pregătite şi pentru provocările viitorului. Şi asta nu se poate face decât în cadrul cursurilor universitare în aceste instituţii-fanion pe care România le are. (…) Este extrem de important să ne uităm în trecut pentru a putea să ne proiectăm viitorul. Agricultura României s-a dezvoltat odată cu ţara şi cred că a fost pilonul de bază a construcţiei a ceea ce România este astăzi”, a menţionat Chesnoiu.

Ministrul a amintit că „potenţialul agricol al ţării noastre este unul excepţional şi poate fi dus mai departe doar prin oameni educaţi, raportaţi la toate provocările viitorului şi pregătiţi să răspundă prin cunoaştere acestor provocări”.

„Evident că este o situaţie cu care ne confruntăm, care va lăsa urme adânci în ceea ce se întâmplă, dar agricultura României, industria alimentară, toate sectoarele de activitate din agricultură beneficiază de produsul dumneavoastră. Nu este din punctul meu de vedere însă suficient. (…) Există această perioadă în care ne punem tot felul de întrebări, dacă lumea va trece într-adevăr printr-o criză alimentară, deşi cred că în România putem vorbi mai mult de un risc potenţial al unei crize economice – populaţia să nu-şi poată permite cumpărarea anumitor alimente – în niciun caz de penurie de alimente, pentru că nu există perturbări majore în aprovizionarea cu alimente a populaţiei. Dar fac aceasta menţiune pentru că traversăm, în schimb, o perioadă dificilă”, a adăugat ministrul. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare