Șefului liberal al CJ Timiș nu îi place Goran Bregovici

Organizatorii Embargo Fest, manifestare ajunsă la a treia ediţie şi la care va cânta legendarul Goran Bregovici, anunţă că au fost sabotaţi de CJ Timiş, care le-a alocat doar 30.000 de lei pentru acest proiect. Instituţia condusă de Alin Nica a alocat în acest an 5,6 milioane de lei pentru 250 de proiecte culturale, scrie DeBanat.

Cu toate că în momentul în care a preluat mandatul de preşedinte al CJ Timiş, Alin Nica (PNL) afirma că nu vor mai primi alocări de fonduri manifestările mici, gen rugă, ci doar evenimente de amploare, în acest an, nu mai puţin de 250 de proiecte vor fi finanţate. Suma totală alocată aestora se ridică la 5,6 milioane de lei.

Printre proiectele care au obţinut fonduri este şi Embargo Fest, numai că suma este derizorie, 30.000 de lei. Acest lucru a trezit o mare nemulţumire din partea organizatorilor.

“Embargo Fest este sabotat de Consilul Judeţean Timiş. În urma concursurilor de proiecte culturale, am obținut nota 85 din 100, dar doar 10% din suma solicitată, adică 30.000 de lei. Practic au considerat ca 3 zile de festival și Goran Bregović, nu merita mai mult decât o lansare de carte”, a csris pe pagina sa de Fascebook, Răzvan Munteanu, organizator al festivalului.

Cea de-a treia ediție a Embargo Fest va avea loc în perioada 12-14 august 2022, în orașul Recaș, locația Două Dealuri și va aduce în fața publicului peste 50 de artiști din România, Serbia, Bulgaria și Ungaria. Embargo Fest este singurul festival de amploare care promovează minoritățile și multiculturalitatea specifică zonei Banat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Financial Times: Europenii sunt iritați de Rutte și războiul din Iran

    Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a provocat nemulțumire...

    Incompatibilul Fritz aproape de dispariția de pe scena publică

    Horia Georgescu, fost președinte al ANI, s-a pronunțat în...

    Fermierii renunță să mai facă lucrări agricole din cauza costurilor ridicate la motorină

    Fermierii încep să renunțe la lucrările agricole, în special...

    Moldova face economii la energie: Cetățenii sfătuiți să nu ia liftul in orele de vârf

    Guvernul Republicii Moldova a aprobat măsuri menite să reducă...

    Orbán nu mai dă gaz Ucrainei

    Premierul Viktor Orbán a declarat miercuri, pe pagina sa...

    Industria in cădere liberă

    Cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă...

    Articole relationate

    Categorii populare