Băsescu: Cei care mă fluieră sunt golani, derbedei plătiți

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat luni seară la B1 Tv după ce a fost întimpinat în fața sediului televiziunii de un grup de contestatari că aceștia sunt oamenii lui Voiculescu, niște golani a fost caracterizarea evocată de fostul șef al statului.

Băsescu a spus că toată lumea îl vrea ieșit din politică: și Iohannis, și Ponta, și Macovei. Mai apoi Băsescu a spus că cei care îl fluieră în stradă sunt derbedei plătiți.

„Sunt echipa de zgomote a lui Voiculescu. E și prin media, se urmărește crearea unei presiuni pe mine, pe familie. Să renunț la politică, să mă sinucid cred că nu se așteaptă nimeni. Vă mărturisesc că am stat două luni în care n-am avut ieșiri publice și am constatat că degeaba stau. În alea două luni m-au tocat de dimineața până seara.
Cred că Iohannis nu e interesat deloc să rămân în politică, Ponta nu e interesat, nu știu de ce ar fi interesată doamna Macovei să rămân în politică. Eu sunt un cetățean liber care e fluierat de niște golani, hai să le spunem derbedei plătiți”, a declarat Băsescu.

Traian Băsescu acordă luni seară începând cu ora 19.00 pe B1 Tv.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare