Ministrul maghiar al Justiției către UE: Referendumul pentru protecţia copilului a depăşit chiar şi sprijinul partidelor de guvernământ, deoarece peste 3,6 milioane de cetăţeni au votat în favoarea protecţiei copilului

Electoratul din Ungaria a decis, în data de 3 aprilie, să sprijine politica europeană a Guvernului ungar, ca răspuns la Articolul 7, privind procedura şi toate celelalte probleme legate de statul de drept, deoarece ştiu că ceea ce face guvernul naţional-conservator este în interesul ungurilor, a declarat, luni dimineaţă, la Bruxelles, Judit Varga, ministrul ungar al justiţiei, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor UE, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Într-o declaraţie acordată presei ungare, ministrul a afirmat că “procedura, potrivit Articolului 7, devine deja împovărătoare pentru cei care au iniţiat-o, iar procesul a depăşit de mult timp analiza sistemelor juridice. Este un exerciţiu de presiune politică iniţiat de majoritatea de stânga, proimigraţie, din Parlamentul European. Iar la întrebările politice se poate răspunde doar politic”, a atras atenţia Judit Varga, adăugând că răspunsul poporului ungar a fost să voteze, după 12 ani, din nou guvernul, de data aceasta cu un vot de încredere istoric.

Aceasta a subliniat că “nu trebuie omis nici faptul că referendumul pentru protecţia copilului a depăşit chiar şi sprijinul partidelor de guvernământ, deoarece peste 3,6 milioane de cetăţeni au votat în favoarea protecţiei copilului”. Aceasta a mai adăugat că audierea de luni privind situaţia statului de drept din Ungaria, desfăşurată în cadrul procedurii din Articolul 7, “nu este adecvată într-o situaţie în care războiul face ravagii în vecinătate, iar Ungaria oferă cel mai mare ajutor din istoria sa, însă, în spiritul cooperării, suntem gata să răspundem la toate întrebările”.

Comentând sugestia, lansată luni de vicecancelarul german Robert Habeck, potrivit căreia Germania ar fi dispusă să sprijine introducerea unui embargo asupra ţiţeiului rusesc de către statele membre ale UE fără Ungaria, Judit Varga a declarat că, “din păcate, există politicieni – majoritatea de stânga, liberali – a căror percepţie politică în ce priveşte Europa este lipsită de valorile europene, acestea însemnând o cooperare bazată pe respect reciproc şi clădită pe o cultură a consensului”.

“Într-o chestiune precum embargoul petrolier, despre care Ungaria a comunicat din primul moment în modul cel mai sincer şi transparent, nu se poate vorbi pe un ton atât de arbitrar şi de exclusiv”, a explicat Judit Varga. În opinia ei, “regulile ştiinţelor naturii” ar trebui să prevaleze în această problemă.

Referindu-se la Declaraţia de la Versailles, adoptată de liderii UE la începutul lunii martie, aceasta a declarat că sancţiunile privind energia rusă pot fi aplicate numai dacă sunt respectate circumstanţele naţionale ale fiecărei ţări şi dreptul la propriul mix de energie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SRI îl bagă pe Bolo în afacerea Digi

    După ce aseară, la Euronews, premierul Ilie Bolojan a...

    Căderea economică mai mare decât se aștepta

    Economia României s-ar putea contracta cu 1%-1,5% în acest...

    Înfrângerea Germaniei

    Eșecul Germaniei de a obține un loc nepermanent în...

    Trump a aprobat 700 de milioane de dolari pentru relansarea industriei cărbunelui din SUA

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat alocarea unei sume...

    Nicu Alifantis după turneu: DEZASTRU

    CULTURA… ÎNCOTRO? După ce am încheiat prima parte a...

    Rușii și americanii fac tunel sub Strâmtoarea Bering între Rusia și SUA

    Reprezentantul Special al Președintelui Rusiei pentru Investiții și Cooperare...

    Tomac anunță un guvern de specialiști, nu de politicieni

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat, joi, la Cotroceni,...

    Articole relationate

    Categorii populare