spot_img
6 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAnalizeRafila și Cseke s-au contrat pe spitalele lui Grindeanu

Rafila și Cseke s-au contrat pe spitalele lui Grindeanu

-

În condițiile în care actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a recunoscut că Ministerul dorește să „scape” de cele 15 spitale CF din țară, însă nu se cunoaște cine ar urma să le preia, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și cel al Dezvoltării, Cseke Attila, au polemizat pe această temă, chiar la Oradea. Subiectul a fost deschis de reporterului BIHOREANULUI, în conferința de presă pe care cei doi oficiali au susținut-o la Spitalul Județean din Oradea, transmite eBihoreanul.

- Reclama -

Întrebat – în contextul în care Ministerul Transporturilor a anunțat deja transferarea Spitalului CF Witting din București către Ministerul Apărării – cui va fi predat Spitalului CF din Oradea, ministrul Sănătății a afirmat că, în opinia sa, unitatea ar trebui să revină Universității din Oradea, pentru a fi transformată în spital universitar, soartă pe care ar urma s-o aibă, de altfel, toate spitalele CF din țară.

- Advertisement -

„Am avut discuții cu dl ministru Grindeanu și cred că aceste spitale ar putea să constituie bune baze clinice pentru Facultățile de Medicină și Farmacie, acolo unde acestea există, și există o scrisoare a rectorilor Universităților de Medicină în acest sens, ca acolo unde există o Universitate de Medicină sau o facultate de Medicină, cum este cazul municipiului Oradea, aceste spitale să se transforme în spitale universitare, în baze universitare. Mi se pare o idee foarte bună, nu vă ascund că am contribuit și eu la conturarea acestei idei, și cred că este o foarte bună abordare, care poată să ducă și la creșterea învățământului medical, și la constituirea unei rețele de spitale universitare în România”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

În schimb, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, fost ministru al Sănătății, s-a declarat „un mare fan al descentralizării” și a spus că deja a avut „discuții avansate” cu ministrul Transporturilor, propunând transferarea tuturor spitalelor CF, implicit și a celui din Oradea, către autoritățile locale.

- Advertisement -

„Aceste spitale s-au structurat în anii 50-60, într-un anume context istoric în care CFR a fost ce a fost, și s-au axat pe proceduri și tratamente pe zona aceasta specializată de căi ferate. Ce a fost în anii 50-60 nu mai corespunde în anii 2020 nici din punct de vedere feroviar, nici al acoperirii medicale a acestui segment. Dl Grindeanu a fost un partener în discuțiile pe care le-am avut și s-a conturat această idee de a transfera aceste spitale CFR către, posibil, mai mulți actori. Ministerul Apărării este interesat de preluarea unui spital din București (n.r. – Spitalul Witting), iar celelalte spitale CFR să fie transferate către autorități locale, respectiv există și această discuție privind predarea către Universitățile de Medicină. Noi, din punct de vedere al Ministerului specializat pe descentralizare, vom acorda tot sprijinul, pentru că este un domeniu care merită descentralizat. Nu trebuie să ne fie frică de descentralizare, nu fuge nimeni nici cu clădirea, nici cu atribuțiile, nu le ia nimeni în spate, atribuțiile sunt mai bine exercitate la nivel local, dintr-un simplu motiv, cel mai simplu: presiunea publică este exercitată asupra autorităților locale ca să se implice. Este una când trebuie să te adresezi unei autorități de la București și altceva când te adresezi unui Consiliu Județean sau unui Consiliu Local”, a spus Cseke.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img