Rareș Bogdan: Așteptăm de la BNR să simțim un anumit sentiment de credibilitate

„Cred că Isărescu s-a adresat românilor, nu mie. Economiști precum Eugen Rădulescu și Valentin Lazea, oameni de bază ai BNR, au avut ieșiri alarmiste, în care ne anunțau că România este în un pericol de moarte economică și că vin crizele peste noi.Atunci, i-am recomandat domnului Isărescu să le dea subordonaților lui ceai de tei, ca să îi calmeze. Când fac astfel de declarații, de la nivelul funcției lor, atunci este o problemă. Lucrurile arată prost la nivel Uniunii Europene, numai că în țări ca Italia sau Belgia, de exemplu, forța economiei e mai mare. În România, orice mic dezechilibru ne afectează. Românii vor fi răbdători, căci așa suntem de 2000 de ani. Dar așteptăm ca din partea instituției bancare centrale să simțim un anumit sentiment de credibilitate”, a declarat prim vicepreședintele PNL Rareș Bogdan în emisiunea Culisele Statului Paralel de la Realitatea Plus

.În contextul actual, criza la nivel european este intensificată de agresiunea Rusiei în Ucraina. Faptul că Romania avea o dependență mai mare față de Ucraina, m-a lăsat și pe mine perplex. Nu știam că noi importam 65% din îngrășămintele chimice din Ucraina sau jumătate din miliardul de tonă de fier beton îl luăm și de la ucraineni. De asemenea, nu știam că peste 50% din totalul de cereale veneau din Ucraina, iar 80% de ulei îl importam tot de la ei”, a mai spus Bogdan

Hot this week

Topics

Mai mult

    De ce a vrut Trump acordul Diesel cu Putin

    Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord...

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Articole relationate

    Categorii populare