spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
2.9 C
București

Ministrul PSD al Economiei anunță reindustrializarea României și Dunărea ca obiectiv economic strategic

Florin Spătaru, ministrul Economiei, afirmă că Europa trece printr-un moment istoric, iar ochii Europei de Vest sunt îndreptaţi către România prin prisma potenţialului economic, a stabilităţii energetice, dar şi prin prisma faptului că ţara noastră se află la graniţele Ucrainei. Oficialul precizează că este momentul să punem România pe harta economică de interes a Europei şi că reindustrializarea României este una dintre priorităţile programului de guvernare.

„Dunărea este unul dintre obiectivele economice strategice pe care România şi Germania îl au în comun. Dezvoltarea economică a fiecărui stat în parte depinde de resursele naturale pe care le deţine, dar şi de capacitatea administrativă de a valorifica aceste resurse. Potenţialul României, o ţară europeană cu deschidere la Marea Neagră şi mărginită de Dunăre, este incontestabil. Valorificarea acestui potenţial depinde însă de strategii realiste adaptate la noile condiţii geopolitice”, a declarat ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    The Times: Cum trupa comică a lui Zelenski a devenit o povară politică

    Dependenta președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de foștii săi aliați...

    Vance: Ucrainienii stiu că vor pierde controlul asupra întregii Republici Populare Donețk

    Autoritățile ucrainene înțeleg că vor pierde controlul asupra întregii...

    Articole relationate

    Categorii populare