UK spune că tensiunile comerciale post-Brexit din Irlanda de Nord sunt ” o amenințare pentru pace”

Regatul Unit a anunţat miercuri că nu se va abţine de la adoptarea unor măsuri pentru a soluţiona tensiunile comerciale post-Brexit din Irlanda de Nord, după ce marţi seară Uniunea Europeană a făcut un apel la ”creativitate şi hotărâre” din partea Londrei pentru soluţionarea diferendului referitor la Protocolul nord-irlandez, transmite Reuters conform Agerpres.

Ministrul de externe britanic Liz Truss a afirmat că propunerile Bruxellesului nu au reuşit să trateze problema esenţială referitoare la controlul transportului de mărfuri între Marea Britanie şi provincia Irlanda de Nord.

”Preţurile au crescut, comerţul este perturbat grav şi oamenii în Irlanda de Nord fac obiectul unor legi şi taxe diferite de cele privind Marea Irlandei, ceea ce i-a lăsat fără un executiv şi reprezintă o ameninţare pentru pace şi stabilitate”, a declarat şefa diplomaţiei britanice.

”Răspunsul nu poate fi reprezentat de mai multe controale, documente şi perturbare. Preferinţa noastră a fost întotdeauna pentru o soluţie negociată, dar nu ne vom abţine de la adoptarea unor măsuri pentru a stabiliza situaţia în Irlanda de Nord dacă nu pot fi găsite soluţii”, a subliniat Truss.

Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale, Maros Sefcovic, a afirmat marţi seară că Regatul Unit ar trebui să dea dovadă de ”creativitate şi hotărâre” pentru a soluţiona diferendul referitor la Protocolul privind Irlanda de Nord în loc să ameninţe cu acţiuni unilaterale.

”De la bun început, UE a lucrat neobosit pentru a propune soluţii creative şi durabile, manifestând flexibilitate cu privire la modul în care ar trebui implementat Protocolul nord-irlandez şi arătând că pot fi găsite soluţii fără a schimba Protocolul”, a afirmat Sefcovic într-o declaraţie.

”Dorim să definitivăm aceste soluţii cât mai curând posibil. Dar pentru a face asta, trebuie ca guvernul Regatului Unit să dea dovadă de acelaşi nivel de creativitate şi hotărâre”, adaugă declaraţia citată.

Comentariile lui Sefcovic constituie un rar răspuns oficial la discursul tronului, care stabileşte principalele direcţii ale agendei legislative a guvernului de la Londra.

Regatul Unit ameninţase voalat Bruxellesul că ar putea acţiona unilateral. Documentul care a însoţit discursul tronului, rostit marţi de Prinţul Charles ca urmare a problemelor de sănătate ale Reginei Elisabeta a II-a, menţionează că Londra nu va permite ca negocierile cu Uniunea Europeană să ”stea în calea protejării păcii şi a stabilităţii în Irlanda de Nord”.

Protocolul nord-irlandez din cadrul Acordului de retragere a Regatului Unit din UE prevede că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda (ţară membră a Uniunii Europene) care ar ameninţa Acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale se efectuează în porturile nord-irlandeze, inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare