Gigi Becali a fost eliberat condiționat vineri la 14.05 , conform deciziei definitive dată vineri de Tribunalul Constanța. La ieșire și-a cerut scuze jurnaliștilor pe care i-a înjurat, dar și fostului președinte Traian Băsescu. Eu atacam președintele țării, nu trebuia să o fac, a spus Gigi Becali la ieșirea de la Poartă Albă. Vreau să mă ierte toată lumea, vreau să mărturisesc pe Christos, a susținut Becali.
Mă voi mânia când se vor întâmpla lucruri rele, a mai precizat Gigi Becali. Nu mai am putere să stau în viața publică, eu vreau mântuire, vreau să învăț de la oameni duhovnicioși, aici în pușcărie nu lăsam muzică de la radio, decât muzică bisericească, atât, eu eram șef de cameră, șef de toate, a mai susținut patronul Stelei. Nu o să mai vedeți, nu mai vorbesc, mă veți vedea la fotbal, cine pariază că Becali nu se schimbă gresește, a mai susținut Becali. Nu mai sunt Gigi, sunt Gheorghe, am făcut o parabolă că m-am schimbat, eu nu mai fac rău la oameni, eu fac bine la oameni, am ieșit din viața publică, a mai declarat fostul parlamentar PNL.
El a anunțat că va cumpără o tipografie, unde va publica cărți ortodoxe pentru mântuirea neamului. Voi face spitale, dar nu mai dau nici un leuț pe stradă, să nu vină nimeni să îmi ceară, o să mă ocup și de penitenciare, a mai afirmat patronul Stelei. Voi face fundații de drepturile omului să se ocupe de pușcării, a precizat patronul Stelei. El a criticat că pușcăriașii nu sunt lăsați să beneficieze de zile libere acasă, așa cum scrie lege, a mai spus Becali. Am un mesaj pentru un om care îl iubesc, primul ministru Ponta, suntem un popor care stă la moaște zile în șir, dar statul nu se poartă cum trebuie cu cei din pușcării care sunt bolnavi, a susținut Gheorghe Becali.
Ați ținut post în pușcărie a fost întrebat Becali: Nu răspund, astea sunt chestii de cancan.