Premierul suedez: Am eșuat în integrarea migranților și avem societăți paralele și bande violente

Suedia a eşuat în a integra numeroşii imigranţi pe care i-a primit în ultimele două decenii, ceea ce a condus la crearea de societăţi paralele şi la violenţe ale bandelor, a afirmat joi prim-ministrul Magdalena Andersson, lansând o serie de iniţiative de luptă împotriva crimei organizate, transmite Reuters conform Agerpres.

Mulţi suedezi au fost şocaţi de revoltele violente petrecute în această lună, în care peste 100 de poliţişti au fost răniţi.

Violenţele s-au declanşat după ce un politician suedezo-danez a incendiat un exemplar al Coranului în cursul unei manifestaţii şi a încercat să organizeze mai multe provocări similare în câteva cartiere locuite predominant de imigranţi.

Premierul Andersson i-a acuzat pe cei care încalcă legea şi a declarat că atât islamismului, cât şi extremismului de dreapta li s-a permis să prolifereze în Suedia.

‘S-a permis ca segregarea să meargă atât de departe încât acum avem societăţi paralele în Suedia. Trăim în aceeaşi ţară, dar în realităţi complet diferite’, a spus ea într-o conferinţă de presă.

În ultimele două decenii, numărul locuitorilor Suediei născuţi în afara ţării s-a dublat, ajungând la 2 milioane, adică o cincime din totalul populaţiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare