spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
3.9 C
București

Ungaria către Comisia Europeană: A avut loc un referendum care reflectă o unitate de opinie nemaiîntâlnită din 1990 încoace: trebuie interzisă propaganda sexuală în rândul copiilor

Guvernul ungar a studiat scrisoarea Comisiei Europene şi nu există niciun obstacol în calea semnării acordului privind programul de redresare şi rezilienţă (PNRR) al UE, a declarat, joi, Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-ministrului Ungariei, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Budapesta, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Ministrul a explicat că există domenii în care Guvernul ungar nu poate face concesii, iar rezultatul alegerilor parlamentare îl obligă să facă acest lucru. Ungaria nu trebuie să se implice în război, nu va furniza arme, nu va trimite militari şi nu va permite ca preţul războiului să fie plătit de poporul ungar, a enumerat politicianul.

Acesta a mai declarat că a avut loc şi un referendum care reflectă o unitate de opinie nemaiîntâlnită din anul 1990 încoace, potrivit căreia legislaţia trebuie să interzică propaganda sexuală în rândul copiilor.

Gergely Gulyás a subliniat că scrisoarea Comisiei conţine sugestii care au fost discutate de luni de zile. Nu există niciun punct asupra căruia să nu existe o soluţie care să fie acceptabilă atât pentru Guvernul ungar, cât şi pentru Comisie, a mai precizat ministrul.

Înainte de a prezenta hotărârile, ministrul a precizat că şedinţa de miercuri a fost ultima şedinţă de guvern din mandatul guvernamental 2018-2022 în care guvernul încă mai are puteri depline, deoarece mandatul actualului cabinet va înceta în data de 2 mai, în urma şedinţei inaugurale a Parlamentului Ungar, iar până la formarea noului guvern va acţiona ca guvern interimar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vance: Ucrainienii stiu că vor pierde controlul asupra întregii Republici Populare Donețk

    Autoritățile ucrainene înțeleg că vor pierde controlul asupra întregii...

    Nicușor desființat de unul din susținătorii săi: CATASTROFĂ

    Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, un susținător al lui...

    „Frații” lui Bolo dau atacul la B in presa trumpistă

    Acum cîteva zile presa a relatat că magnații suedezo-români Ioan și...

    Nicușor calcă statul de drept in picioare. REACȚIE DE LA VÂRFUL CSM

    Judecătorul Alin Ene, membru în Consiliul Superior al Magistraturii,...

    Pe cine consideră Trump omul cheie in negocierile pentru Ucraina

    Președintele american Donald Trump se bazează pe ginerele său,...

    Articole relationate

    Categorii populare