spot_img
4.8 C
București
miercuri, decembrie 25, 2024
AcasăAnalizeEuroparlamentarul Bușoi: Comisia Europeană va accelera procesul de autorizare pentru investițiile în...

Europarlamentarul Bușoi: Comisia Europeană va accelera procesul de autorizare pentru investițiile în surse regenerabile de energie. Voi susține această inițiativă ca președinte al Comisiei ITRE din Parlamentul European

-

Comisia Europeană va accelera procesul de autorizare pentru investițiile în surse regenerabile de energie. Voi susține această inițiativă ca președinte al Comisiei ITRE din Parlamentul European, a anunțat pe Facebook. europarlamentarul PNL Cristian Bușoi.

- Reclama -

Vești bune de la Bruxelles pentru investițiile sectorul energetic. Comisia Europeană a anunțat că va accelera procesul de autorizare pentru investițiile în sursele de energie regenerabilă. Decizia a fost comunicată în dezbaterea care a avut loc în Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), pe care o conduc în Parlamentul European. Propunerea legislativă urmează să fie prezentată de Comisie în luna mai, anul acesta. Accelerarea investițiilor în capacitățile de producție din surse regenerabile: solar, eolian, geotermal este esențială, mai ales în contextul actual. Uniunea Europeană a luat decizia strategică, istorică, de a renunța la gazul rusesc și de a-și decarboniza industria. Cu atât mai mult, este esențial să fim bine pregătiți și să avem soluții de back-up, care să ne garanteze securitatea energetică și prețuri pe care să și le permită toți cetățenii și toate companiile. În multe dintre țările europene, iar România nu face excepție, barierele administrative, în special cele legate de autorizare, au fost identificate ca probleme majore, ce descurajează investitorii în energii alternative. Tocmai de aceea, salut inițiativa Comisiei, care deschide ferestre de oportunitate pe mai multe planuri. Investiția în regenerabile va crea nu doar stabilitate pe piața de energie, ci va contribui și la crearea de locuri de muncă și va aduce valoare adăugată în economie.Inițiativa Comisiei Europene va facilita proiectele de producție de energie din surse regenerabile, cu focus pe reducerea duratei obținerii autorizațiilor, simplificarea procedurilor, rezolvarea mai rapida a conectării la grid, și promovarea Acordurilor de energie electrică (Power Purchase Agreements). În calitatea mea de președinte al Comisiei ITRE, voi susține această inițiativă a Comisiei Europene și voi cere adoptarea ei cât mai rapidă, mai ales că în această perioadă aducem amendamente și adoptăm revizuirea Directivei privind energia regenerabila (RED 3).România trebuie să își revizuiască de urgență procedurile administrative și de autorizare a proiectelor de producție de energie din surse regenerabile. Acestea sunt absolut necesare pentru a ne atinge țintele asumate prin Acordul Verde European, cu cele două praguri 2030 și 2050, a afirmat Bușoi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img