Europarlamentarul Vlad Nistor: Soarta lui Navalnâi este un exemplu tragic al acestei lupte a regimului de la Moscova cu propriul său popor

de Vlad Nistor, europarlamentar PNL

In cea de-a treia zi a reuniunii plenare a Parlamentului European din aprilie, am votat pentru rezoluția privind intensificarea represiunii în Rusia, inclusiv cazul lui Alexei Navalnâi.

Situația drepturilor omului în Federația Rusă a fost una permanent problematică, însă în ultimii ani proporțiile acestui fenomen au atins cote de neacceptat. Soarta lui Navalnâi este un exemplu tragic al acestei lupte a regimului de la Moscova cu propriul său popor. Este trist și revoltător cum Kremlin-ul refuză să înțeleagă lecțiile grele ale istoriei ruse și continuă să perpetueze abuzul îndreptat de stat împotriva propriilor cetățeni, la fel ca în vremea țarilor sau a totalitarismului de tip bolșevic. Adevărata tragedie a poporului rus începe acum, după ce guvernul lor a ales să invadeze Ucraina vecină; ca urmare, Rusia s-a izolat aproape complet pe scena mondială, alegând să se retragă din organisme esențiale cooperări internaționale, precum Consiliul Europei. Astfel, nu doar opoziția internă, cât și restul populației ruse, se află la discreția totală a unei conduceri iresponsabile și indiferente, ca să nu spunem mai mult. Gândurile mele se îndreaptă către acei cetățeni ruși, de bună credință, animați de aspirații occidentale și de valorile europene, care au devenit prizonieri în propria țară.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Le Pen crește in sondaje cu 7 luni înaintea prezidențialelor

    În Franța, Marine Le Pen, lidera fracțiunii parlamentare a...

    PNL vrea să sesizeze CCR dacă Siegfried nu trece de Parlament și Nicușor nu convoacă anticipate

    Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale...

    De ce Germania sondează pista rusească

    Germania se teme că, la viitorul summit G20 din...

    Premierul ucrainean către locuitorii din Kiev: Plecați înainte de venirea iernii

    Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile...

    Articole relationate

    Categorii populare