NOI AMENINȚĂRI ALE MOSCOVEI: MAE rus: România trebuie să fie conştientă/ UPDATE: Ponta răspunde MAE rus: DA, suntem conştienţi că deciziile noastre sunt cele mai bune

România trebuie să fie conştientă de „responsabilitatea” şi de „consecinţele” suplimentării efectivelor NATO pe teritoriul său, avertizează Ministerul rus de Externe, catalogând drept „periculoase” acţiunile Alianţei Nord-Atlantice.

„Consolidarea forţelor NATO în Europa de Est este un pas fără precedent, care încalcă toate acordurile existente”, a declarat Aleksander Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus Externe, transmite Mediafax.

„În lipsa clarificărilor privind «efectivele substanţiale de luptă» şi dacă Guvernul României consideră că este posibilă suplimentarea prezenţei unităţilor NATO pe teritoriul său, inclusiv prin crearea unei forţe atât de puternice, trebuie să fiţi conştienţi de responsabilitatea şi consecinţele unui astfel de pas”, a atras atenţia Lukaşevici, catalogând drept „periculoase” acţiunile Alianţei Nord-Atlantice.

UPDATE, 21.40:

Guvernul este foarte conştient că deciziile sale sunt cele mai bune pentru România şi parteneri, spune premierul Ponta ca reacţie la avertismentul MAE rus, care a transmis, după ce Executivul a aprobat proiectul privind staţionarea de trupe străine, că România trebuie să fie conştientă de consecinţe.

„Un răspuns fff clar – DA, suntem conştienţi că deciziile noastre sunt cele mai bune pt România şi partenerii noştri!!”, scrie Ponta pe Twitter.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare