Producţia medie la hectar la principale culturi ar putea înregistra în acest an o reducere între 10% şi 15%

Producţia medie la hectar la principale culturi ar putea înregistra în acest an o reducere între 10% şi 15% din cauza secetei cu care se confruntă România încă de la începutul acestui an, potrivit estimărilor Asociaţiei Fermierilor din România (AFR).

„Prognoza europeană pentru producţiile agricole în acest an nu este una bună pentru România. Experţii de la Bruxelles estimează acum scăderi de până la 15% a randamentelor la hectar, ceea ce pune mari probleme fermierilor. Recunoaştem că am avut un an agricol anterior bun, dar nu excepţional, aşa că nimeni nu poate spune că şi-a revenit financiar după dezastrele anterioare. În aceste condiţii suntem îngrijoraţi de estimarea conform căreia fermierii ar putea obţine anul acesta, în medie, puţin peste 4 tone de grâu la hectar. Este o scădere, şi vorbim de medie, de aproape 10 procente faţă de anul trecut. Cât priveşte orzul, producţia medie la hectar s-ar putea reduce cu 15%, iar cea de orez cu 12%. Dacă nu plouă, producţiile vor fi şi mai mici”, susţin reprezentanţii AFR într-o analiză transmisă AGERPRES.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare