de Vlad Nistor, europarlamentar PNL
De ceva vreme me străduiesc să analizez acțiunile Rusiei din perspectiva de actor rațional pe scena mondială. Mărturisesc, nu este un proces facil, însă uneori aceste etape trebuiesc parcurse.
Ceea ce acum o lună părea demența unui singur om, a atotputernicului ‘Țar’ Putin, pare acum să fie o politică de stat, împărtășită de întregul aparat de conducere a Federației Ruse, minuțios planificată și executată, și permanent argumentată și susținută de mai marii regimului de la Moscova. Aceștia sunt în asentimentul liderului lor suprem, iar marea parte a populației pare, de asemenea, să susțină această abordare a Kremlinului. Dar de ce oare are așa tracțiune direcția asumată de Putin? Explicațiile sunt, desigur, multiple, dar încerc să le creionez pe cele care mie mi se par esențiale. Rusia (precum orice fost – dar și actual – imperiu) are anumite narațiuni ce nu pot fi discutate sau puse sub semnul îndoielii. Realitățile emanate de la Kremlin nu pot accepta nici un drept de apel, nici o completare sau clarificare. Istoria este de cele mai multe ori invocata, însă o istorie trunchiată, in care un singur adevăr are loc, cel oficial – al puterii de la Kremlin. Acesta nu este un lucru nou, a existat atât pe vremea țarilor căt și în epoca comunistă. Asemenea povești, repetate până la refuz, au darul deosebit de nefast de a îndoctrina pentru generații.
O abordare este însă foarte clară: de la Moscova, lucrurile sunt interpretate printr-o altă prismă, care pe mai toate fațetele sale este eronată. Dar există și posibilitatea ca unele abordări să conțină un sâmbure de adevăr, care a fost pervertit de conducerea Rusiei. Avem oare datoria să cercetăm atent acele lucruri, pentru a facilita un minim dialog cu Rusia (indiferent de conducerea ei vremelnica)? Eu sunt de opinie că da, ar fi un exercițiu constructiv, deoarece Rusia este o realitate istorică și geopolitică și o prezență ce va continua să persiste pe harta lumii.
