Ciucă: România va avea la dispoziţie, pentru următorii ani 80 de miliarde euro, o oportunitate unică de a recupera decalajele majore în domenii strategice

Premierul Nicolae Ciucă a declarat la conferinţa de luni „Romania Business & Investment Roundtable”, că prin PNRR, România va avea la dispoziţie, pentru următorii ani, 80 de miliarde euro pentru investiţii şi proiecte de dezvoltare a ţării noastre, o oportunitate unică de a recupera decalajele majore în domenii strategice.

„Salut iniţiativa grupului The Economist de a organiza, la Bucureşti, în parteneriat cu reprezentanţii Camerei de Comerţ Americane şi ai Camerei de Comerţ Olandeze în România dezbaterea asupra unei teme care preocupă comunitatea de afaceri, responsabilii politici şi guvernamentali şi întreaga societate.  Întrebările şi preocupările noastre comune sunt circumscrise efectelor pe care criza majoră declanşată de agresiunea rusă din Ucraina şi noul context geopolitic le vor avea pe termen scurt, mediu şi lung în planul securităţii, dar şi din perspectiva economică şi socială.  M-am întors de foarte puţin timp de la reuniunea şefilor de Guvern din statele membre NATO din Europa de Sud-Est, găzduită la Sofia de premierul Bulgariei, Kiril Petkov. Această reuniune a constituit o bună ocazie de a ne consulta în privinţa coordonării noastre, a eforturilor comune în gestionarea efectelor multiple generate de agresiunea rusă.  Alianţa Nord-Atlantică, din care facem parte, este cea mai puternică garanţie de securitate pentru alegerea democratică a cetăţenilor noştri. Summit-ul NATO desfăşurat recent la Bruxelles, deciziile aliaţilor de a întări Flancul Estic, mesajul tranşant al partenerului transatlantic, Statele Unite ale Americii, merg în aceeaşi direcţie clară: împreună apărăm valorile democratice, cetăţenii şi economiile noastre, împreună vom depăşi cu bine această grea încercare istorică”, a afirmat Nicolae Ciucă, la conferinţa „Romania Business & Investment Roundtable”, organizată luni la Bucureşti. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare