spot_img
marți, 27 ianuarie, 2026
5.9 C
București

Cum driblează oligarhii ruși sancțiunile. Exemplul Usmanov

Alisher Usmanov, un miliardar rus sancţionat de Marea Britanie susţine că nu mai deţine multe dintre proprietăţile vizate de sancţiunile britanice. Astfel, din punct de vedere legal, oligarhul rus poate fi scutit de sancţiuni, iar eficienţa sancţiunilor impuse Rusiei din cauza invaziei în Ucraina este contestată, potrivit BBC și news.ro.

Casa din Londra şi conacul din Surrey ale fostului acţionar al echipei de fotbal Arsenal au fost plasate în fonduri fiduciare care au legătură cu oligarhul rus.

Alisher Usmanov, în vârstă de 68 de ani, deţine USM Holdings, un conglomerat din industria minieră şi de telecomunicaţii.

Averea sa a fost estimată la 18,4 miliarde de dolari (14 miliarde de lire sterline), şi curpinde ”Casa Beechwood din Highgate şi proprietatea Sutton Place din Surrey, care datează din secolul al XVI-lea”, potrivit guvernului britanic.

Însă un purtător de cuvânt al lui Usmanov a spus că cea mai mare parte a proprietăţilor miliardarului din Marea Britanie, precum şi iahtul său, au fost deja ”transferate în fonduri fiduciare irevocabile”. Acestea sunt fonduri care de obicei nu pot fi modificate sau revocate după ce au fost create.

Oligarhul rus ar putea fi scutit de sancţiunile Marii Britanii, dacă el nu este proprietarul efectiv al majorităţii acestor proprietăţii. O chestiune valabilă şi pentru alţi oligarhi ruşi.

Potrivit avocatului şi expertului în sancţiuni Michael O’Kane, ”este foarte obişnuit ca persoanele cu o avere netă mare… să-şi structureze atât întreprinderile comerciale, cât şi averea personală într-un mod care să le ofere eficienţă fiscală maximă. Destul de des, acest lucru are ca rezultat structuri prin care ei renunţă la proprietate şi control în schimbul unei eficienţe fiscale mai mari.”

”Pentru ca o entitate să fie vizată de sancţiuni, trebuie să fie deţinută sau controlată de o persoană sancţionată. Cu cât structurile de proprietate sunt mai opace şi mai complexe, cu atât este mai dificil de stabilit”, a mai precizat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un preot de origine română din nordul Bucovinei a fost reținut. Ucrainienii vor să îl trimită pe front

    Lucrătorii Centrului Teritorial de Recrutare și Sprijin Social (TCR-SS)...

    Fondul de pensii norvegian se teme de America

    Fondul de pensii guvernamental global (GPFG) al Norvegiei ar...

    Aurul, record după record

    Ultimele evoluții de pe piețele bursiere mondiale confirmă că...

    Nu s-a mai întâmplat din 1990

    Ministerul Finanțelor ne anunță că proiectul de buget pe...

    Rușii despre arma secretă americană folosită in Venezuela

    Rusia dispune de toate capacitățile și tehnologiile necesare pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare