Ciucă: Evaluarea şi remanierea miniştrilor sunt la latitudinea premierului

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că liderii PNL şi PSD l-au asigurat că în şedinţa coaliţiei de guvernare de luni nu a fost făcută o evaluare a membrilor Cabinetului, subliniind că evaluarea şi remanierea miniştrilor sunt la latitudinea premierului.

„Am văzut toate declaraţiile şi toate aspectele care au ţinut de activitatea care s-a desfăşurat ieri. Vreau să menţionez că am participat de fiecare dată, în funcţie de program, la toate activităţile la care am fost invitat. Ieri am discutat cu liderii partidelor şi mi-au confirmat că nu este vorba despre nicio evaluare, motiv pentru care am continuat să-mi desfăşor activitatea la Guvern pe problemele curente, care nu sunt deloc simple, şi în felul acesta facem tot ce este posibil să sprijinim activitatea care se desfăşoară, în aşa fel încât să gestionăm criza refugiaţilor şi, de asemenea, să ne ocupăm de problemele care ţin de economie”, a afirmat Ciucă înaintea şedinţei Biroului Executiv al PNL.

Întrebat în legătură cu faptul că evaluarea miniştrilor s-ar face la partid, nu de către el, ca prim-ministru, Ciucă a spus: „Ieri am discutat cu domnul preşedinte Cîţu şi mi-a comunicat că nu este vorba despre niciun fel de evaluare”.

„Am discutat cu domnul preşedinte, cu domnul preşedinte Ciolacu şi mi-au confirmat amândoi că nu a fost vorba despre niciun fel de evaluare. (…) Evaluarea şi remanierea, în conformitate cu prerogativele înscrise în reglementările în vigoare, sunt la latitudinea premierului”, a adăugat Ciucă.

El a evidenţiat că remanierea miniştrilor este decizia strictă a premierului, pe baza dialogului cu cei implicaţi.

„Sunt premier din partea PNL. Facem parte dintr-o coaliţie solidă, care s-a format într-o situaţie de criză, care are de gestionat o situaţie de criză. Avem nevoie de foarte multă responsabilitate şi asta facem. (…) Este (remanierea miniştrilor – n.r.) decizia strictă a premierului, pe baza dialogului cu fiecare dintre cei implicaţi în această situaţie”, a arătat premierul Ciucă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare