Șefii FRF la CJ Mehedinți/ Aladin Georgescu: Parteneriatele cu administrațiile locale și județene sunt importante, întrucât, prin susținerea echipelor mici, se pot identifica tineri talentați care pot face carieră importantă la nivel național și chiar internațional

Astăzi, la Consiliul Județean Mehedinți, am primit vizita unei delegații a Federației Române de Fotbal, condusă de președintele Răzvan Burleanu.Discuțiile au vizat strategia FRF pentru dezvoltarea fotbalului românesc și atragerea tinerilor către sportul rege.În acest sens, parteneriatele cu administrațiile locale și județene sunt importante, întrucât, prin susținerea echipelor mici, se pot identifica tineri talentați care pot face carieră importantă la nivel național și chiar internațional, a anunțat pe Facebook președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.

Sunt profund atașat de acest sport, iar de la nivelul Consiliului Județean Mehedinți am susținut financiar și administrativ echipele de fotbal din ligile a IV-a și a V-a, au fost achiziționate echipamente și accesorii. Totodată, s-au plătit baremele de arbitraj, pentru meciurile din cadrul Campionatului Județean de Fotbal pentru seniori și juniori. Avem în continuare, intenția de a contribui la dezvoltarea acestui sport în Mehedinți.Avem nevoie de nume noi și jucători valoroși în fotbal și mă bucur că și la nivelul Federației Române de Fotbal se fac demersuri pentru ca țara noastră să aibă o echipă competitivă. Vizitele în teritoriu arată bunele intenții ale conducerii FRF în dezvoltarea și promovarea fotbalului în România!, mai spune Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare