Șeful ONU: Vine uraganul foametei

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat luni împotriva repercusiunilor războiului Rusiei în Ucraina, care riscă se se traducă într-un „uragan al foametei” în multe ţări, relatează France Presse conform Agerpres.

„Ucraina este în flăcări” şi „ţara este pe punctul de a fi decimată în faţa ochilor lumii”. „Trebuie să facem tot posibilul pentru a evita un uragan al foametei şi prăbuşirea sistemului alimentar mondial”, a declarat el în faţa presei la New York.

Din cauza blocajului producţiei agricole din Ucraina şi Rusia, războiul ar urma, în repercusiunile sale, să lovească „cel mai tare pe cei mai săraci şi să semene seminţele instabilităţii politice şi ale tulburărilor în întreaga lume”, a subliniat Antonio Guterres.

„Acest război depăşeşte cu mult Ucraina”, a mai spus el.

„Preţurile cerealelor le-au depăşit deja pe cele de la începutul Primăverii Arabe şi de la revoltele foametei din 2007-2008”. „Indicele global al preţurilor la produsele alimentare FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, cu sediul la Roma) este la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată”, a precizat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare