Tomac: Occidentul ar trebui să-și schimbe tactica în privința războiului din Ucraina

Presiunea internațională trebuie pusă și pe China, în contextul războiului din Ucraina, declară la RFI eurodeputatul Eugen Tomac. Ce spune președintele PMP despre o eventuală ”no fly zone” în Ucraina?

Eugen Tomac e de părere că Occidentul ar trebui să-și schimbe tactica în privința războiului din Ucraina: ”Asistăm la un război crunt, fără precedent în Europa, după cel de-al Doilea Război Mondial, iar faptul că Vladimir Putin nu dă nici un fel de semn de negociere arată cât de diabolică este strategia Kremlinului, în intenția de a duce un război pe termen mediu și pe termen lung împotriva Ucrainei. Tocmai de aceea cred că este absolut necesar ca atât UE, cât și SUA să-și schimbe strategia în ceea ce privește sancțiunile împotriva Federației Ruse”.

În opinia eurodeputatului, ”este clar că la ora actuală, un actor care trebuie mult mai ferm să-și expună punctul de vedere și care pare să dea semne de disponibilitate în a negocia pe acest dosar este China și China trebuie să înțeleagă că nu poate să rămână neutră în această situație care destabilizează Europa și până la urmă destabilizează un stat cu care are o frontieră foarte largă (…). Cred că presiunea internațională trebuie pusă și pe China, pentru a nu rămâne în această zonă care pare să-i convină”.

Președintele Volodimir Zelenski cere din nou NATO stabilirea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei. ”Dacă nu ne închideți cerul, este doar o chestiune de timp până când rachete rusești vor cădea pe teritoriul NATO”, spune liderul de la Kiev. Întrebat dacă ar trebui o ”no fly zone”, Eugen Tomac a răspuns: ”Cred că NATO are obligația să evalueze în fiecare zi evoluția situației și tocmai de aceea cred că din acest punct de vedere trebuie să ne gândim la orice risc, pentru că a rămâne doar observatori atenți și angajați doar politic într-un dialog cel puțin fără rezultate până la această oră (…), este limpede că la Kremlin există inflexibilitate în ceea ce privește acest dialog și evident că NATO trebuie să ia în calcul orice opțiune care ajută la oprirea acestui război”.

La remarca jurnalistului că o ”no fly zone” ar însemna implicarea activă a NATO în războiul din Ucraina, eurodeputatul a răspuns: ”Tocmai din acest punct de vedere cred că ultima reuniune a miniștrilor de Externe din statele NATO a fost foarte clară în ceea ce privește concluziile și poziția NATO până la această oră, că NATO nu vrea să se implice într-o confruntare directă cu Federația Rusă, dar în același timp, trebuie să avem în vedere că oricând, orice provocare obligă NATO la o reacție solidară. Din acest punct de vedere, nu putem face abstracție de mesajul transmis de președintele Zelenski, care spune că e o chestiune de zile sau de timp limitat în ceea ce privește o nouă provocare din partea Federației Ruse”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare