spot_img
14.7 C
București
vineri, septembrie 20, 2024
AcasăDezvaluiriBanca lui Putin din Iulius Mall

Banca lui Putin din Iulius Mall

-

Una dintre cele mai mari afaceri din Cluj Napoca, Iulius Mall, a primit o finanțare în valoare de 20 de milioane de euro din partea Băncii Internaționale de Investiții (International Investment Bank – IIB) din Rusia, supranumită ”Banca lui Putin”. Creditul luat a fost unul ”sindicalizat”, adică banii au fost folosiți pentru toate afacerile care fac parte din Iulius Grup. Afacerea este controlată de ieșeanul Iulian Dascălu, un personaj care are în anturajul lui câteva nume care au lucrat în cadrul Serviciului Român de Informații (SRI), scrie Gazeta de Cluj.

- Reclama -

Potrivit Băncii Internaționale de Investiții ( BII), banii aveau ca destinaţie „finanţarea pe termen lung a centrelor comerciale din România”. La acest împrumut, acordat pe zece ani, a participat și Erste Bank.

- Advertisement -

Revenind la afacerea lui Dascălu, patronul Iulius Mall are pe statul de plată mai mulți foști ofițeri de Securitate sau cadre militare trecute în rezervă.

Ioan Bala, fostul comandat general al penitenciarelor din România, a fost desemnat de Dascălu să se ocupe de dezvoltarea și securitatea ansamblului urbanistic Openville din Timişoara.

- Advertisement -

Pe statele de plată ale diferitelor afaceri gestionate de Dascălu s-au mai aflat Gen. Vasile Alexoaie (fost şef de Securitate la Roman, după 1989 în structura de conducere a SRI Iaşi, fost preşedinte al FNI Iaşi), Gen. Gheorghe Atudoroaie (fost ofiţer de Securitate în Timişoara, implicat în represiunile din decembrie 1989, condamnat la închisoare pentru asta, ulterior eliberat şi reîncoporat la SRI), gen. Tiberiu Simion (fost şef SRI Iaşi până în 2006), Col. Florin Vezeteu (fost şef al SRI Iaşi, Col. Cornel Huţanu (fost şef Contrainformaţii SRI pe Moldova, apoi fost şef SRI Suceava) sau Dorin Mocanu (fost ofiţer SRI). De asemenea, fostul șef al SRI Iași, Cornel Dogaru, a fost cooptat de Iulian Dascălu în cadrul afacerilor pe care patronul Iulius Mall de deține. În 2002, în urma unui scandal, Dogaru a fost dat afară din SRI, dar a fost ”recrutat” de Iulian Dascălu. De asemenea, printre apropiații lui Dascălu se numără și Relu Fenechiu, mai scrie sursa citată.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img