Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este pregătit să discute cu preşedintele rus Vladimir Putin direct – dar „nu va face niciun compromis în faţa poziţiei Rusiei în timpul acestor negocieri”, a declarat adjunctul șefului cancelariei prezidențiale pentru CNN.
Jovkva a afirmat că deşi Zelenski este deschis pentru o soluţie diplomatică, el nu a primit nicio comunicare din partea preşedintelui rus personal sau din partea consilierilor lui. „Cea mai recentă informaţie pe care am primit-o de la ei este că trebuie să continuăm să lucrăm în formula de două delegaţiii… Dar, uitaţi, nici măcar acordurile la care s-a ajuns în timpul acestor negocieri nu sunt respectate”, a afirmat Jovkva.
Jovkva a declarat că Ucraina este deschisă neutralităţii „dacă blocul NATO nu este pregătit momentan să accepte Ucraina”. „Dar în acelaşi timp avem nevoie de garanţii ale securităţii pentru Ucraina, pentru ca aceste războaie groaznice, aceste agresiuni teribile să nu se repete în viitor”, a adăugat el.
Jovkva a susţinut că Ucraina doreşte să colaboreze cu Putin şi vecinii săi pentru a elabora un sistem pe care l-a numit „noul sistem de securitate a Europei”. „Ţara mea, poporul ucrainean merită să devină parte din familie europeană… Ucraina luptă pentru securitatea întregii Europe. Deci când preşedintele (francez) (Emmanuel) Macron discută despre posibila securitate europeană, cum poate discuta fără a-l avea pe preşedintele Zelenski la masă, fără a-l avea pe preşedintele Zelenski şi Ucraina în Uniunea Europeană? „, a declarat Jovkva.